Apusurile de vară sunt mai roșii

Apusurile zilelor de vară sunt mai roșii decât cele din zilele de toamnă. Apusurile verii sunt mai dulci, mai line și mai răbdătoare. Sunt calde și blânde cu cerul pe care-l mângâie cu finețe, lăsând seara să-l cuprindă cu totul în brațele sale. Serile de vară nu au lacrimi și nici nu se grăbesc să vină, nu se grăbesc să plece și nu se roagă să mai rămână – sunt atât cât să umple lumea de dorințe. Apusurile de vară nasc vise și împlinesc visuri la margini de mare, pe creste de munte și la umbrele muribunde ale copacilor. Apusurile de vară vin și pleacă fără să le simți trecerea prin lume, în tocmai ca un fluture ce ți-a atins obrazul în zbor, trecând pe lângă tine. Atât de gingaș și tăcut este, încât îl simți abia după ce pleacă. Le simți cum îți mângâie creștetul capului și mâinile reci, cum îți deschid simțurile și cum inima tresaltă neștiutoare la atingerea lor. Le sorbi din priviri și nu te saturi de ele, așa cum nici ele nu se mai satură de privirile tale iubitoare, așa că par că ar mai zăbovi puțin. Apusurile de vară sunt mai roșii.

Continuă lectura „Apusurile de vară sunt mai roșii”

Spune-mi, inimă

Spune-mi, inimă, încotro s-o apuc în nopțile fără stele. Luminează-mi cărările în întuneric și arată-mi drumul spre tine. Simt cum mă înstrăinez de tine și cum uit cine am fost și cine îmi doream să fiu. Luminează-mi căile pe care le-am întunecat și strânge-mi fărâmele pe care le-am pierdut pe drumul meu până aici. Ia nor cu nor și cerul bucată cu bucată. Arată-mi stelele pe care le-am ratat în atâtea nopți și lasă-mi vântul să-mi adie prin părul desprins, să-l simt mângâindu-mi fața și încălzindu-mi picioarele. Lasă, inimă, pârâul să curgă și să strige în liniștea nopții. Lasă greierii să-mi cânte și lasă-mi gândurile să salte alături de ei prin iarba proaspăt spălată de rouă. Lasă-mi gândurile să se piardă în basme și-n praf de stele. Fă-mi ochii să vadă dincolo de norii grei, până la cerul senin și umed al nopților de vară. Continuă lectura „Spune-mi, inimă”

Nemțișor, eu te iubesc!

            „Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție.”

            Dacă ai fost măcar o dată în Tabăra Nemțișor, cu siguranță ai auzit acest tropar. În primul meu an acolo (2014), acesta era imnul taberei, căci steagul cu icoana Sfântului Gheorghe se ridica în timp ce toată suflarea din Poiană cânta aceste cuvinte. Atunci dădeam startul celor patru zile care, pentru mine, aveau să fie marcante. De-a lungul a zece ediții, aceleași emoții, același tropar și același steag îl aduc pe Iisus alături de noi.

            Dacă n-ai ști despre ce vorbesc, sigur mintea ți-ar zbura unde nu este cazul și ai citi mai departe, pentru a-ți face lumină. Eu sunt convinsă că știi la ce mă refer când spun că aceste zile lasă urme adânci în inima ta. Dacă ai fost cel puțin o dată în Tabăra Nemțișor, cu siguranță ai simțit și tu lacrimile pregătindu-se să-ți năvălească pe obraji, când steagul atinge cerul și când cei din jurul tău sunt ca și tine în același gând, în același Duh, în aceeași credință și, mai presus de orice, în dragostea pentru Hristos. M-am bucurat întotdeauna să știu că în acea Poiană din inima naturii sunt înconjurată de oameni care vin acolo fără prejudecăți, care-și lasă acasă fricile, care încarcă bagajul cu multă iubire și care își doresc să descopere acea parte a lumii pe care mulți o murdăresc cu noroi.

            Tabăra Nemțișor a fost și va fi esența vacanțelor de vară, pentru că are tot ce ți-ai putea dori – munte, oameni, liniște, pace, distracție, redescoperire de sine și Îl are pe Dumnezeu. La o predică, un părinte spunea ca mereu în concediile noastre să-l avem pe Hristos alături, căci degeaba ne relaxăm fizic, dacă ne întoarcem acasă cu o încărcătură emoțională negativă. Adevăratele vacanțe sunt cele care te leagă de tot binele existent. Așa este și Nemțișorul. Aduce împreună oameni aleși la fiecare Liturghie, la fiecare horă jucată în Poiană pare că întreg neamul românesc se unește sub același cer, la fiecare zâmbet soarele strălucește mai tare, cu fiecare sesiune pare că am câștigat cele mai mari comori ale lumii, iar cu fiecare prieten nou, chiar câștigăm una dintre cele mai mari comori ale lumii.

            Cei din jurul meu sunt obișnuiți să vorbesc continuu despre Nemțișor. Cum aș putea să nu vorbesc despre locul în care m-aș întoarce de oriunde aș fi? Cum aș putea să nu vorbesc despre locul care mi-a scris cele mai dragi amintiri și în care am învățat cele mai folositoare lucruri? Vei vedea, dacă vii aici cu inimă curată și dorință să ajungi cine trebuie să fii, nu există dubii să Dumnezeu va lucra frumos pentru tine.

            Fiecare ediție începe la fel, de aceea emoțiile sunt mereu la fel de puternice. Cel puțin pentru mine. Înveți să ai răbdare de fiecare dată când vezi că ești în seria a doua la masă; înveți să prețuiești fiecare clipă a zilei, mai ales când alarma de dimineață îți sună în urechi și după tabără; înveți să ai curaj, căci la început erai înconjurat de străini, iar acum ești înconjurat de prieteni; înveți să ai încredere, căci îți deschizi inima în fața celor care-și deschid la rândul lor inima în fața ta; înveți să înveți.

            Nu știu ce te-ar putea opri să nu simți aceste zile așa cum le simt eu de șase ediții încoace. Anul acesta ne așteptăm la o tabără de nota zece pentru ce-a de-a zecea ediție. Voluntarii sunt deja acolo și muncesc zi lumină – pe ploaie sau pe soare, pe frig sau căldură. De ce? Pentru că și ei au simțit și simt la fel de puternic iubirea care te cuprinde când pășești în Poiana Prieteniei.

            Câte amintiri ți-ai făcut. Câte amintiri îți poți face!

            Ne vedem acolo?