De când zâmbetul a devenit monedă de schimb

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb,
sunt cel mai bogat om de pe pământ,
căci dacă pe tine te văd fericit,
parcă și norii
o iau la goană și,
la cât ești de iubit,
o să zâmbești din zori și până-n seară,
din vârf de munte,
până-n valul din mare,
căci eu am devenit brusc
cea mai bogată fată din lume.

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb,
îmi cumpăr dimineți cu răsărituri calde,
îmi cumpăr un cer plin de stele,
flori mai palide
și de rest îmi mai permit să te iau de mână
și pentru toate zâmbetele din lume vreau
să mergem împreună,
iar când cred că am rămas falită și de e vânt,
zâmbești la mine
și brusc devin cea mai bogată de pe pământ.

Flori din soare

Pe vremea când florile erau
rupte din soare
și sălciile foc
și focul val de mare,
erau și norii doar un strop de alb,
iar picăturile de apă
stropi mai mici
de spumă, stropi mai mici de val,
care se luau de mână.
(mai mult…)

Și din doi a rămas doar unul

În luna lui mai mă las înțepenită de un frig ce-mi aduce aminte de amenințările unei ierni reci și secetoase. Afară era un fel de noiembrie cu nume de mai și un fel de ger de primăvară nu se lăsa dus de-aici sub nicio formă. Nici el nu știa încotro să o apuce, nici eu nu înțelegeam de ce mai stă. Eu îl priveam din casă, de acolo de unde el nu mă putea stinge, iar el vuia nervos printre crengile slabe. Părea că vrea să smulgă din țâțâni și ultima dorință de viață din mine, din tine din noi.

(mai mult…)