Fix acum 2 ani, în jurul orelor 17:00 am primit cadou minunea de blog. Țin minte de parcă era ieri – eram speriată, emoționată, nu știam ce trebuie să scriu, ce trebuie să fac cu el, cu ce să încep, cu ce să-l umplu, cu ce să vă fac să vă pierdeți timpul. Un amalgam de gânduri îmi atacau mintea și, sinceră să fiu, părea că nu îmi va ieși nimic. Mă așteptam să mă țină vreo lună-două, hai, maxim jumătate de an, iar după să-l las. Mă gândeam că nu voi avea cititori, că voi fi o umbră a unor pixeli mici și fără viață, un alt om care să obosească serverele pe aici.
În doi ani de zile de când am blog-ul am învățat mai multe decât puteam crede – atât despre partea tehnică, cât și despre cea artistică.
În doi ani de zile v-am oferit 172 de articole, l-am pierdut de vreo 3 ori, a fost mutat de vreo 3-4 ori. Bietul meu blog pare că a trecut printr-un Al Treilea Război Mondial, sincer, de-ar fi fost o persoană, s-ar fi enervat de mult. Nu scriu mult, azi îl las în pace.
Mulțumesc pentru acești doi ani în care mi-ați fost alături!
Vreau să vă mai urez și vouă un an bun, plin de succes, plin de sănătate, să fiți fericiți și să vă văd lângă mine și pe 1 ianuarie 2018!
La mulți ani ție și blogului tău! Mă bucur că ești aici și scrii pentru noi! ♥
Mulțumesc pentru susținere! <3