Da, au trecut cinci ani de când această mulțime de pixeli îmi înghite fără obiecții fiecare idee, fiecare suspin și fiecare bucurie. Mă așteptam ca totul să dureze maxim 5 luni atunci când l-am primit, dar iată că a ajuns la cinci ani. Au existat perioade când îl umpleam de povești, dar și luni lungi în care nici nu mă înduram să deschid laptopul pentru a intra aici. A simțit alături de mine fiecare emoție și cei care le-au citit odată cu noi. Câteodată simt cum acest spațiu este cel mai de preț confident al meu.

Unii oameni țin jurnale, alții postează pe rețelele de socializare clipele care-i marchează, o parte preferă să păstreze pentru ei momentele în întregimea lor, iar oamenii ca mine vă încarcă vouă zilele cu tot felul de baliverne. De ce? Pentru că, uneori, sentimentele sunt atât de puternice, încât oamenii nu se pot abține din a le împărtăși, din a le masca și a le oferi pe tavă fără ca măcar voi să bănuiți. Oamenii pe care-i întâlnim ne sunt inspirație și țintă și scriem despre ei în neștire. Prindem aripi și credem că ni le tăiem singuri, pe când noi, prin tot ce facem, ne înălțăm. Lăsăm ceva în urma noastră, ceva ce sperăm să rămână în veșnicie. Când am vrut să renunț la blog (s-a întâmplat o singură dată), mi-am adus aminte de ce mi l-am dorit. Am avut și eu o platformă online cu extensia .wordpress.com, dar recunosc, nu m-am ocupat prea mult de ea. Cred că durata ei de viață a fost de o săptămână. Când am început să scriu, mi-am dat seama că cei ce au scris bine, au rămas prezenți cu spiritul și operele, iar eu asta-mi doresc. Ca peste decenii, secole, milenii, să găsească cineva un cuvânt de la mine care să-l ajute să se ridice. Mereu am considerat că noi, ca oameni, avem menirea de a ajuta la construirea unui viitor bun. Eu am început cu un lucru neînsemnat, dar cu speranța că odată vă va ajuta să știți că nu sunteți singuri.

Priveam la cei care mor și mă întrebam cât timp ne vom mai aduce aminte de ei. Cât vom fi noi în viață, ei nu vor fi uitați, dar după ce noi vom pleca, pe ei cine-i va pomeni? Aș putea spune că în cei cinci ani de blogging, am construit la propria revoltă împotriva uitării, iar cât mă vor ține abilitățile de a înșira cuvinte, voi continua această „revoltă”, pentru că nu toate-s rele. Aceasta sigur nu este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.