Autor: Ioana

Grămezi de amintiri, gânduri şi zâmbete.

Mi-e toamnă

Vântul e rece. Este atât de rece, că și frunzele îngălbenesc de frică atunci cândle atinge. Simt moartea cum le mângâie verdeața plină de râvna vieții și de dorul soarelui dogoritor. Nici el nu mai are putere. Urcă greoi dimineața pe cer, parcă întârziat de atâtea și atâtea zile de vară, parcă obosit de atâtea și atâtea răsărituri și parcă și mai obosit de atâtea apusuri. Soarele-și pleacă capul ușurat de suferința zilei, pe care a fugărit-o spre întuneric mai repede. Adoarme după dealuri, printre copaci și mai ațipește câteodată pe după norii grei, care-i dau răgaz să-și tragă suflul cât ei își plâng dorurile peste noi.

(mai mult…)

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb,
sunt cel mai bogat om de pe pământ,
căci dacă pe tine te văd fericit,
parcă și norii
o iau la goană și,
la cât ești de iubit,
o să zâmbești din zori și până-n seară,
din vârf de munte,
până-n valul din mare,
căci eu am devenit brusc
cea mai bogată fată din lume.

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb,
îmi cumpăr dimineți cu răsărituri calde,
îmi cumpăr un cer plin de stele,
flori mai palide
și de rest îmi mai permit să te iau de mână
și pentru toate zâmbetele din lume vreau
să mergem împreună,
iar când cred că am rămas falită și de e vânt,
zâmbești la mine
și brusc devin cea mai bogată de pe pământ.

Flori din soare

Pe vremea când florile erau
rupte din soare
și sălciile foc
și focul val de mare,
erau și norii doar un strop de alb,
iar picăturile de apă
stropi mai mici
de spumă, stropi mai mici de val,
care se luau de mână.
(mai mult…)