Aș vrea ca mama să mă fi născut într-un basm. Aș vrea ca mama mea să fi fost o femeie simplă, casnică, iar tatăl meu să fie tot tâmplar. Ar fi locuit într-o casă mică, modestă, dar cetatea care ne-ar fi adăpostit, ar fi fost cea mai măreață din întregul ținut. Am fi fost adăpostiți de o cetate despre care s-ar fi spus că, în cele mai adânci cotloane ale sale, ar ascunde cea mai pură magie, dar care, în sala tronului, adăpostește cea mai neagră ființă, cu cel mai negru chip. Aș vrea să locuiesc la marginea unui regat de peste șapte mări și șapte țări, undeva la miază-noapte, acolo unde apusul are în el o clipă de infinit, iar răsăritul stă o clipă amorțit înainte să lase soarele să-și împrăștie bezmetic razele pe cer.

Aș vrea ca inima mea să fie mai curată decât este acum, să nu o pot murdări și să nu o mai las să se strice. Aș colinda fiecare cotlon al fiecărui suflet care mi-ar apărea în cale și aș fi cel mai mare mister al celor care mă întâlnesc. Aș alerga din loc în loc, aș încerca să știu tot ce se poate ști și ar fi totul așa de simplu. Aș fi ceea ce oamenii ar admirat cel mai mult și, în același timp, ar urî din tot sufletul. Aș ajunge la curtea împărătească și aș invada bibliotecile. M-aș strecura acolo în fiecare noapte și m-aș ascunde printre rafturi la fiecare zgomot care-ar tulbura liniștea mormântală pe care, din când în când, aș tăia-o cu o pagină. În siguranța acelei singurătăți, aș citi la lumina lunii care trece prin ferestrele uriașe orientate spre răsărit.  Abia atunci cititul ar fi o aventură mai mare decât oricare altă. La prima oază de lumină a dimineții, aș fugi pe unde-am venit. Când toți oamenii se dezmorțesc din somnul mult prea profund de după zilele pline, eu m-aș trezi fără să mai dorm și toate ar lua-o de la capăt.

Aș vrea să fi trăit în altă epocă, asta mă plictisește și mă dezamăgește. Aș vrea să trăiesc în umanitare și finețe. Aș vrea să fiu mister și să ucid mistere. Aș vrea înapoi în basme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.