Când mă voi întoarce, te rog să nu mă primești înapoi. Nu voi sta mult, voi face doar puțină dezordine și voi pleca iar. Nu am răbdare, nu am timp, nu am de ce să stau. Când mă voi întoarce, voi ști că e doar pentru o scurtă perioadă, voi ști că nu voi rămâne, dar știu că voi reveni din nou. Și atunci voi sta și mai puțin, voi face și mai multă dezordine și voi pleca și mai devreme. Voi face tot ce-mi spune inima să fac, chiar de-ți voi întoarce lumea cu susul în jos.

Când mă voi întoarce, voi ști că mă vei primi. Atunci inima-mi va tresări, umezeala-mi va cuceri palmele și frica mă va face să dau înapoi, dar tot inima mă va îndemna să merg înainte. Voi face tremurând un pas și voi intra iar în inima ta, voi lăsa iar urme de noroi și mă voi întoarce pe călcâie să plec de acolo. Cu pași apăsați ies în grabă fără a mai privi în urmă. Știu că mă voi întoarce și știu că mă vei primi.

Mă voi întoarce într-o seară și mă voi descălța la ușă, zâmbindu-ți cald din prag. Mă voi așeza lângă tine și-mi voi pune mâinile pe genunchi așa cum face bunicul meu. Voi coborî tonul și voi lăsa privirea în jos, iar atunci îți voi povesti cum, stând liniștită în inima mea, intrau oameni și ieșeau. Și stăteam ca stâlpii din gară de care, din când în când, se mai sprijină câte un suflet plictisit, cu privirea rece și plictiseală-n gesturi. Îi urmăream venind și plecând, lăsând urme de pași, urme de parfum, bucăți de amintiri și priviri. Îi priveam cum mă privesc, cum vin și pleacă și cum se mai întorceau.

Când mă voi întoarce și-ți voi povesti toate astea, mă voi ridica ușor și, călcând pe vârfuri, voi ieși din cameră. Atunci am să te rog să nu mai treci prin gară. Eu nu mă voi întoarce, nu te mai întoarce nici tu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.