Categorie: Bucată de suflet

Mi-e toamnă

Vântul e rece. Este atât de rece, că și frunzele îngălbenesc de frică atunci cândle atinge. Simt moartea cum le mângâie verdeața plină de râvna vieții și de dorul soarelui dogoritor. Nici el nu mai are putere. Urcă greoi dimineața pe cer, parcă întârziat de atâtea și atâtea zile de vară, parcă obosit de atâtea și atâtea răsărituri și parcă și mai obosit de atâtea apusuri. Soarele-și pleacă capul ușurat de suferința zilei, pe care a fugărit-o spre întuneric mai repede. Adoarme după dealuri, printre copaci și mai ațipește câteodată pe după norii grei, care-i dau răgaz să-și tragă suflul cât ei își plâng dorurile peste noi.

(mai mult…)

Flori din soare

Pe vremea când florile erau
rupte din soare
și sălciile foc
și focul val de mare,
erau și norii doar un strop de alb,
iar picăturile de apă
stropi mai mici
de spumă, stropi mai mici de val,
care se luau de mână.
(mai mult…)