Nemțișor, eu te iubesc!

            „Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție.”

            Dacă ai fost măcar o dată în Tabăra Nemțișor, cu siguranță ai auzit acest tropar. În primul meu an acolo (2014), acesta era imnul taberei, căci steagul cu icoana Sfântului Gheorghe se ridica în timp ce toată suflarea din Poiană cânta aceste cuvinte. Atunci dădeam startul celor patru zile care, pentru mine, aveau să fie marcante. De-a lungul a zece ediții, aceleași emoții, același tropar și același steag îl aduc pe Iisus alături de noi.

            Dacă n-ai ști despre ce vorbesc, sigur mintea ți-ar zbura unde nu este cazul și ai citi mai departe, pentru a-ți face lumină. Eu sunt convinsă că știi la ce mă refer când spun că aceste zile lasă urme adânci în inima ta. Dacă ai fost cel puțin o dată în Tabăra Nemțișor, cu siguranță ai simțit și tu lacrimile pregătindu-se să-ți năvălească pe obraji, când steagul atinge cerul și când cei din jurul tău sunt ca și tine în același gând, în același Duh, în aceeași credință și, mai presus de orice, în dragostea pentru Hristos. M-am bucurat întotdeauna să știu că în acea Poiană din inima naturii sunt înconjurată de oameni care vin acolo fără prejudecăți, care-și lasă acasă fricile, care încarcă bagajul cu multă iubire și care își doresc să descopere acea parte a lumii pe care mulți o murdăresc cu noroi.

            Tabăra Nemțișor a fost și va fi esența vacanțelor de vară, pentru că are tot ce ți-ai putea dori – munte, oameni, liniște, pace, distracție, redescoperire de sine și Îl are pe Dumnezeu. La o predică, un părinte spunea ca mereu în concediile noastre să-l avem pe Hristos alături, căci degeaba ne relaxăm fizic, dacă ne întoarcem acasă cu o încărcătură emoțională negativă. Adevăratele vacanțe sunt cele care te leagă de tot binele existent. Așa este și Nemțișorul. Aduce împreună oameni aleși la fiecare Liturghie, la fiecare horă jucată în Poiană pare că întreg neamul românesc se unește sub același cer, la fiecare zâmbet soarele strălucește mai tare, cu fiecare sesiune pare că am câștigat cele mai mari comori ale lumii, iar cu fiecare prieten nou, chiar câștigăm una dintre cele mai mari comori ale lumii.

            Cei din jurul meu sunt obișnuiți să vorbesc continuu despre Nemțișor. Cum aș putea să nu vorbesc despre locul în care m-aș întoarce de oriunde aș fi? Cum aș putea să nu vorbesc despre locul care mi-a scris cele mai dragi amintiri și în care am învățat cele mai folositoare lucruri? Vei vedea, dacă vii aici cu inimă curată și dorință să ajungi cine trebuie să fii, nu există dubii să Dumnezeu va lucra frumos pentru tine.

            Fiecare ediție începe la fel, de aceea emoțiile sunt mereu la fel de puternice. Cel puțin pentru mine. Înveți să ai răbdare de fiecare dată când vezi că ești în seria a doua la masă; înveți să prețuiești fiecare clipă a zilei, mai ales când alarma de dimineață îți sună în urechi și după tabără; înveți să ai curaj, căci la început erai înconjurat de străini, iar acum ești înconjurat de prieteni; înveți să ai încredere, căci îți deschizi inima în fața celor care-și deschid la rândul lor inima în fața ta; înveți să înveți.

            Nu știu ce te-ar putea opri să nu simți aceste zile așa cum le simt eu de șase ediții încoace. Anul acesta ne așteptăm la o tabără de nota zece pentru ce-a de-a zecea ediție. Voluntarii sunt deja acolo și muncesc zi lumină – pe ploaie sau pe soare, pe frig sau căldură. De ce? Pentru că și ei au simțit și simt la fel de puternic iubirea care te cuprinde când pășești în Poiana Prieteniei.

            Câte amintiri ți-ai făcut. Câte amintiri îți poți face!

            Ne vedem acolo?

Hatereală.

De ceva timp, de când am început să observ cât de mult bine se face în jurul meu, am văzut și cât de mult rău se face acestui bine. Sună paradoxal, dar pe cât de absurd, pe atât de plin de adevăr este. Dacă vă veți lua puțin timp și veți privi o clipă în jurul vostru, veți vedea câte bețe-n roate se pun celor care încearcă să ridice lumea asta murdară pe brațe și să-i toarne puțină apă curată pe răni.

Continuă lectura „Hatereală.”

Ultimele pe 2018

De câteva zile am început să facem ultimele lucruri pe anul acesta. Sună puțin dramatic când spunem că nu ne mai vedem până la anul sau că este ultima oară pe anul acesta când … și ne blocăm puțin. Gata anul? Adică este deja decembrie, sfârșitul lui decembrie, iar noi ce-am făcut anul acesta?  Continuă lectura „Ultimele pe 2018”

Dragobetele are obiceiuri

În ultimii doi ani, am postat de fiecare Dragobete un articol cu legendele pe care poporul român le-a adunat de-a lungul secolelor. Aparent, anul acesta, nu am căutat eu destul de bine, cât să găsesc ceva mai frumos decât în anii trecuți. Nu sunt neapărat adepta sărbătorilor în care iubim mai mult, pentru că de iubit, trebuie să iubim în fiecare zi. Chiar recent mă gândeam la acest concept de „iubire” și la cum oamenii sunt împărțiți în două tabere – cupluri și cei cărora nu le plac cuplurile. Este, într-adevăr, un fel de luptă a secolelor. Toți îndrăgostiții devin, la un moment dat, hateri ai altor îndrăgostiți când iubirea lor se duce. Totuși, revenind la ce voiam să vă spun mai devreme, norocoși suntem că putem iubi orice și pe oricine. Nu e greu să iubești o carte, nu este deloc greu să iubești o dimineață cu ninsoare sau una cu soare, nu este greu să iubești un prieten, cum nu este deloc greu să iubești și un partener de viață. Da, la urma urmei, cam despre asta este și Dragobetele nostru.  Continuă lectura „Dragobetele are obiceiuri”