Categorie: Fără categorie

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb,
sunt cel mai bogat om de pe pământ,
căci dacă pe tine te văd fericit,
parcă și norii
o iau la goană și,
la cât ești de iubit,
o să zâmbești din zori și până-n seară,
din vârf de munte,
până-n valul din mare,
căci eu am devenit brusc
cea mai bogată fată din lume.

De când zâmbetul a devenit monedă de schimb,
îmi cumpăr dimineți cu răsărituri calde,
îmi cumpăr un cer plin de stele,
flori mai palide
și de rest îmi mai permit să te iau de mână
și pentru toate zâmbetele din lume vreau
să mergem împreună,
iar când cred că am rămas falită și de e vânt,
zâmbești la mine
și brusc devin cea mai bogată de pe pământ.

Scurtă viziune asupra morții

Fugim de moarte ca prada de prădător, de parcă întunericul etern se află pe urmele noastre, iar în locurile în care ne aflăm nu mai există nicio cale de scăpare. Fugim de moarte și totuși alergăm cu inconștiență spre ea. Acum nu mai înțeleg dacă fugim spre propria moarte sau fugim spre moartea altora de parcă am vrea să o luăm de mână și s-o conducem prin labirintul acesta complicat al luminii la victima pe care, prematur, vrem noi să o facă. Fugim bezmetici în direcții opuse pentru ca la final să ajungem toți pe aceeași stradă, aproape de un sfârșit zdruncinător și frapant.

(mai mult…)

Nemțișor, eu te iubesc!

            „Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție.”

            Dacă ai fost măcar o dată în Tabăra Nemțișor, cu siguranță ai auzit acest tropar. În primul meu an acolo (2014), acesta era imnul taberei, căci steagul cu icoana Sfântului Gheorghe se ridica în timp ce toată suflarea din Poiană cânta aceste cuvinte. Atunci dădeam startul celor patru zile care, pentru mine, aveau să fie marcante. De-a lungul a zece ediții, aceleași emoții, același tropar și același steag îl aduc pe Iisus alături de noi.

            Dacă n-ai ști despre ce vorbesc, sigur mintea ți-ar zbura unde nu este cazul și ai citi mai departe, pentru a-ți face lumină. Eu sunt convinsă că știi la ce mă refer când spun că aceste zile lasă urme adânci în inima ta. Dacă ai fost cel puțin o dată în Tabăra Nemțișor, cu siguranță ai simțit și tu lacrimile pregătindu-se să-ți năvălească pe obraji, când steagul atinge cerul și când cei din jurul tău sunt ca și tine în același gând, în același Duh, în aceeași credință și, mai presus de orice, în dragostea pentru Hristos. M-am bucurat întotdeauna să știu că în acea Poiană din inima naturii sunt înconjurată de oameni care vin acolo fără prejudecăți, care-și lasă acasă fricile, care încarcă bagajul cu multă iubire și care își doresc să descopere acea parte a lumii pe care mulți o murdăresc cu noroi.

            Tabăra Nemțișor a fost și va fi esența vacanțelor de vară, pentru că are tot ce ți-ai putea dori – munte, oameni, liniște, pace, distracție, redescoperire de sine și Îl are pe Dumnezeu. La o predică, un părinte spunea ca mereu în concediile noastre să-l avem pe Hristos alături, căci degeaba ne relaxăm fizic, dacă ne întoarcem acasă cu o încărcătură emoțională negativă. Adevăratele vacanțe sunt cele care te leagă de tot binele existent. Așa este și Nemțișorul. Aduce împreună oameni aleși la fiecare Liturghie, la fiecare horă jucată în Poiană pare că întreg neamul românesc se unește sub același cer, la fiecare zâmbet soarele strălucește mai tare, cu fiecare sesiune pare că am câștigat cele mai mari comori ale lumii, iar cu fiecare prieten nou, chiar câștigăm una dintre cele mai mari comori ale lumii.

            Cei din jurul meu sunt obișnuiți să vorbesc continuu despre Nemțișor. Cum aș putea să nu vorbesc despre locul în care m-aș întoarce de oriunde aș fi? Cum aș putea să nu vorbesc despre locul care mi-a scris cele mai dragi amintiri și în care am învățat cele mai folositoare lucruri? Vei vedea, dacă vii aici cu inimă curată și dorință să ajungi cine trebuie să fii, nu există dubii să Dumnezeu va lucra frumos pentru tine.

            Fiecare ediție începe la fel, de aceea emoțiile sunt mereu la fel de puternice. Cel puțin pentru mine. Înveți să ai răbdare de fiecare dată când vezi că ești în seria a doua la masă; înveți să prețuiești fiecare clipă a zilei, mai ales când alarma de dimineață îți sună în urechi și după tabără; înveți să ai curaj, căci la început erai înconjurat de străini, iar acum ești înconjurat de prieteni; înveți să ai încredere, căci îți deschizi inima în fața celor care-și deschid la rândul lor inima în fața ta; înveți să înveți.

            Nu știu ce te-ar putea opri să nu simți aceste zile așa cum le simt eu de șase ediții încoace. Anul acesta ne așteptăm la o tabără de nota zece pentru ce-a de-a zecea ediție. Voluntarii sunt deja acolo și muncesc zi lumină – pe ploaie sau pe soare, pe frig sau căldură. De ce? Pentru că și ei au simțit și simt la fel de puternic iubirea care te cuprinde când pășești în Poiana Prieteniei.

            Câte amintiri ți-ai făcut. Câte amintiri îți poți face!

            Ne vedem acolo?

Hatereală.

De ceva timp, de când am început să observ cât de mult bine se face în jurul meu, am văzut și cât de mult rău se face acestui bine. Sună paradoxal, dar pe cât de absurd, pe atât de plin de adevăr este. Dacă vă veți lua puțin timp și veți privi o clipă în jurul vostru, veți vedea câte bețe-n roate se pun celor care încearcă să ridice lumea asta murdară pe brațe și să-i toarne puțină apă curată pe răni.

(mai mult…)