,,Ce-am fost? Cine sunt? Ce voi fi?”

Acestea sunt întrebările la care adolescenţii, în pragul maturizării, caută cu cel mai mult interes măcar un răspuns. Cel puţin eu fac asta şi nu sunt atât de sigură că am ajuns la pragul maturizării. Suntem copii, avem nevoie de sfaturi şi îndrumări, de modele, dar ce se va întâmpla atunci când vom da piept cu viaţa? Rămân la ideea că un om intră cu adevărat în realitatea vieţii când viaţa însăşi îi aşează în drum un adevărat obstacol, o încercare care te debusolează total, chiar şi o persoană – fie o pierdere, fie un câştig.

Aud mulţi oameni spunând că filmul/cartea ,,X” mi-a schimbat total viaţa, ceea ce nu este adevărat. Deloc adevărat. Adevărat, cel puţin din punctul meu de vedere, este că un film sau o carte ne pot face să privim anumite lucruri din mai multe puncte de vedere, asta dacă implicarea noastră este sufleteacă. În plus, majoritatea lucrurilor învăţate dintr-un film sau dintr-o carte, dacă nu au avut un impact suficient de puternic, sunt uitate. La urma urmei, filmele şi cărţile bune pentru asta sunt făcute – să ne deschidă ochii asupra unor subiecte importante pe care, de cele mai multe ori, le ignorăm.

Dar ce este cu maturizarea prematură şi care sunt cauzele maturizării premature?

În primul rând ar trebui să clarific tipul de maturizare la care fac referire. Nu vorbim despre maturizarea copiilor moderni care la 2-3 ani ştiu să mânuiască fără probleme un smartphone sau o tabletă, nici despre copii care intră în lumea showbizului. Acestea sunt maturizări impuse conştient de societate şi, de ce nu, de părinţi.

k3Vorbim despre copiii care sunt maturizaţi de partea crudă a vieţii, cei care sunt obligaţi de împrejurări. Cele mai întâlnite cazuri sunt la familiile destrămate, familiile cu aşa numiţii părinţi problemă, la familiile în care părinţii sunt plecaţi în străinătate sau au grave probleme de sănătate, astfel copiii lor dezvoltând o maturizare forţată. Aceşti copii dau piept cu viaţa la vârste fragede, pe când majoritatea o fac la intrarea în facultate sau la terminarea acesteia. Ei sunt cei care nu mai au nevoie de ajutor, învaţă să se descurce singuri, sunt forţaţi să devină părinţii propriilor suflete sau părinţii propriilor fraţi. Ei sunt cei care nu mai au timp să-şi pună întrebările cine sunt? şi ce voi fi?, însă le rămâne întrebarea ce am fost?, al cărui răspuns îl cunosc deja.

Revenind la pasul adolescenţilor spre maturizare, fiecare din noi pork4neşte cu o poveste, cu paşi fricoşi şi nesiguri şi cu vise mari spre viaţă. Cred că fiecare din noi, la un moment dat, ne-am pus întrebarea oare voi rezista, voi face faţă? Odată cu trecerea timpului, experienţa necesară etapelor ce vor urma ale vieţii se acumulează şi ne pregăteşte.

La urma urmei, n-avem de ales. Toate vin şi trec, trecem prin ele sau pe lângă – e alegerea noastră. De-ar fi să scoatem esenţialul, maturizarea nu este altceva decât o responsabilizare a copilului infinit din noi. Nu poţi cere unui suflet să se maturizeze cât timp el nu simte că e timpul şi nici nu poţi aştepta la infinit ca totul să fie potrivit fiecăruia. Trebuie să ne adaptăm, să învăţăm să supravieţuim şi, nu în cele din urmă, să înţelegem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.