Cum ar fi ca într-o zi să ne trezim bătrâni? Noi, generaţia tânără, liceeni şi studenţii de azi, toţi oamenii în putere şi în floarea vârstei, să ne trezim cu toţii, într-o dimineaţă că avem peste 70 de ani. Sunt sigură că prima dată toţi ar crede că nu e decât un vis, că e un coşmar care dimineaţă se va termina la fel de repede cum a început, dar când vom realiza că nu e aşa? Ce vom face atunci?

Cred că toţi ne-am panica. Unii se vor gândi la suicid, alţii vor ceda psihic şi vor exista şi cei care vor trece şi peste asta. Aceştia sunt oamenii fericiţi. Aceştia sunt oamenii puternici, oamenii optimişti, cei care nu încetează lupta nici în ultima clipă de viaţă. Sunt cei care găsesc în orice o fărâmă de speranţă şi o rază de lumină, dar înainte de toate astea TOŢI vom regreta. Nu vom regreta ce-am făcut, ci ceea ce am fi putut face şi n-am făcut, lucruri mărunte sau importante peste care am trecut cu vederea, vom regreta lucrurile pe care le-am fi putut învăţa, dar nu le-am învăţat, vom regreta că nu ne-am făcut afirmaţi când am avut şansa, vom regreta multe, însă nu vom regreta amintirile, nu ne vom regreta prieteniile de succes sau pe cele eşuate, nu vom regreta zâmbetele şi greşelile pe care le-am făcut, pentru că, la urma urmei, ele ne-au făcut oamenii care suntem azi. Dacă am schimba o secundă din trecutul nostru, tot ce avem în momentul de faţă ar dispărea, totul ar fi diferit. Nu am cunoaşte oamenii care ne sunt prieteni şi pe care-i iubim, nu am avea parte de nimic din ce avem azi.

Toţi ar trebui să avem momente în care să ne gândim la ce s-ar întâmpla dacă ziua de mâine nu ne-ar mai găsi aici. Ce-am regreta? Ce-am repara? Ce-am uita? Dar, cel mai important, ce-am lăsat bun în urmă? Ce-am făcut bun într-o viaţă? Până şi un bebeluş care moare la scurt timp de la naştere lasă ceva bun în urmă – îşi face părinţii fericiţi, chiar dacă e pentru o clipă. Aduce fericire, împlinire, iubire. Aduce binele. Ce-ar fi dacă toţi ne-am pune de acord să schimbăm ceva la noi înşine, în primul rând, ca mai apoi să schimbăm ceva în lume? Nu contează ce, nu contează cât, ci contează că am făcut-o. Dacă eu fac un bine, tu faci un bine şi ei vor face la fel am putea scăpa de regretele ce ne aşteaptă, am putea crea locul în care vrem să trăim.

Vorbeam odată cu un om în vârstă, un om cu adevărat înţelept, dar care avea un singur regret. Nu a trebuit să spună decât o frază pentru a mă face să nu-l pot uita vreodată: Mi-aş fi dorit să fiu fericit.

Nu l-am întrebat de ce, nu l-am întrebat de ce nu a făcut nimic ca să schimbe asta, nu l-am întrebat nici ce l-a oprit să fie fericit. Ştia asta, toţi ştim, dar nu avem niciodată timp să realizăm asta. Răspunsul e chiar sub ochii noştri, în lucrurile mărunte de care avem nevoie, dar pe care le omitem, în zâmbetele pe care le aducem pe chipul celor pe care îi iubim, în bucuria unei raze de soare pe timp de iarnă şi în iubirea de care avem parte în fiecare zi. Fericirea înseamnă răbdare, nu cred că nu mai avem timp, pentru că mereu vom avea timp să fim fericiţi, suficient de fericiţi cât să nu regretăm în ultimele clipe de viaţă că n-am gustat din adevărata fericire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.