Sunt sigură că fiecare din voi s-a întrebat cel puţin o dată ce face Xulescu de arată atât de bine? sau cum de e Yculescu atât de frumos? , crezând că secretele stau în tratamente peste tratamente. Cu adevărat, majoritatea oamenilor apelează la tot felul de trucuri pentru înfrumuseţare, stricându-şi într-un fel sau altul propria frumuseţe. Media ne bagă pe gât tot felul de cosmetice şi metode pentru infrumuseţare care nu fac decât să acopere pentru o scurtă perioadă de timp adevărata noastră înfăţişare. Nu am de gând să vă dar reţete naturiste pentru măşti sau mai ştiu eu ce cosmetice. Vă dau doar câteva cuvinte care vă vor dovedi că sunteţi frumoşi.

Imaginaţi-vă o balustradă din fier veche, ruginită şi foarte, foarte, foarte şubredă. De fiecare dată când aveţi ”ocazia” să folosiţi o astfel de balustradă pe nişte scări pline cu gheaţă, mai mult ca sigur vă sprijiniţi de orice altceva decât de ea. De ce? Oricum se rupe şi e urâtă şi murdară. Mai bine mergeţi în genunchi decât să o atingeţi. Mai apoi, să spunem că vine proprietarul acelor locuri şi o vopseşte. Arată ca nouă, corect? Acum, ca să continuăm jocul de imaginaţie, vom relua scările îngheţate. Acum nu aveţi niciun motiv aparent care să vă facă să nu vă atingeţi de balustradă. Să zicem că vă fug picioarele pe gheaţă şi ţinându-vă de acea bară, se rupe. Care ar fi fost diferenţa dacă ea nu era vopsită? O aparenţă înşelătoare sau, cum îmi place mie să îi spun, o iluzie foarte bine gândită.

De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă luaţi un măr superb care era stricat pe dinăuntru? De câte ori nu aţi păţit acest lucru cu oamenii? Găsiţi un ambalaj frumos, nişte ochi negri şi un păr bogat – o adevărată frumuseţe cu ochii bine conturaţi cu umbre maro, mascara şi mai ştiu eu ce, iar când gura este deschisă… puf! Magia dispare! Acesta-i deja un exemplu clişeic folosit de însăşi merele stricate. Şi totuşi, dacă magia dispare atât de repede şi Albă-ca-Zăpada moare când gustă din cea mai frumoasă parte a răului, înseamnă că toate frumuseţea-i otrăvitoare? Tind să cred că nu e chiar aşa.

Frumuseţea e mai mult de atât, e mai mult decât o lucrare de aparenţă. Spre exemplu, pentru mine, cei mai frumoşi oameni sunt cei care zâmbesc mult, cei care au o privire caldă şi cei care au o blândeţe aparte în comportament şi în voce. Eu, în ei, văd o frumuseţe răpitoare. În plus, această frumuseţe nu poate fi luată niciodată, indiferent de câţi ani şi câte greutăţi cad peste ei. Au fost înzestraţi cu frumuseţe şi nu fac nimic să o capete, dar asta nu înseamnă că nu poate fi însuşită. Cu cât faci mai mult bine, cu atât acesta se reflectă asupra ta în tot mai multe feluri. Nu e bine să le enumăr, e bine doar să le vezi venind.

Ce fac, totuşi, oamenii ca să fie frumoşi? Se bucură de ceea ce au şi zâmbesc. Fericirea e ca şi efectul placebo, fac minuni, cu exepţia faptului că fericirea este mult mai convingătoate şi…eficientă.

Ca să închei cât mai discret, vreau să vă conving de un lucru: frumuseţea asta promovată atât de bine şi cu atâta patimă nu este decât o minciună. Este o iluzie, exact ca Fata Morgana (subiect pe care vreau să-l abordez cât mai curând) şi ca friendzone-urile astea. Trăieşti cu speranţa până-i vezi că pleacă. Cu toate astea, Xulescu şi Yculescu sunt frumoşi pentru că aşa trebuie să fie, iar voi sunteţi frumoşi fără să vedeţi asta. Luaţi puţină încredere în mână şi lipiţi-o pe inimă, veţi vedea cum va apărea frumuseţea pe chipurile voastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.