Ce ploaie!
Se curăță ulucii de frunze uscate
și praful de pe străzi încinse,
se curăță copacii de pădure,
și-albinele de aripi stinse.

Ce stropi
se nasc din nori atât de grei și negri –
atâta-s de curați
că-ți vine să te sperii.
Și-atât de tare lovesc în pământ
că gura ți-e închisă
și fără cuvânt.

Ce ploaie!
Se iau în brațe pomii
și se desfată pădurile și codrii,
se-tind tulpinile spre cer
și zgomotele-n urmă pier.

Ce stropi,
așa măreți și plini de vlagă –
atâta-s de frumoși,
atâta gălăgie
de la un strop de ploaie care cade singur
și cu el odată
înc-o mie.

Ce ploaie!
Îmi cade-acuma peste gene
și mă las plouată
de nori și de vreme,
de vânt,
de furtună,
de stropi
și de lună.

Fotografie: Radu Chiriță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.