Simţeam cum îmi arde pieptul şi cum respiraţia mi se îngreuna. Inspiram tot mai des şi uitam să expir pentru a-mi regla respiraţiile. Ritmul cardiac o luase la goană şi simţeam cum lacrimile-mi curg şiroaie fierbinţi pe faţă. Alergam cât de repede puteam spre bibliotecă. Ştiam că acolo nu avea să mă găsească, mirrorscel puţin pentru o clipă. Frica-mi circula odată cu sângele prin vene. Privirea mi se înceţoşa şi o lumină puternică îmi orbea ochii şi aşa orbiţi de lacrimi şi….

Când m-am trezit era dimineaţă.

Simţeam cum îmi arde pieptul şi cum respiraţia mi se îngreuna. Inspiram tot mai des şi uitam să expir pentru a-mi regla respiraţiile. Ritmul cardiac o luase la goană. Aceleaşi sentimente, aceleaşi emoţii, doar că lumi diferite. Tremuram din toate încheieturile şi îmi auzeam inima pulsându-mi sângele-n urechi. Cât de simplu ar fi fost să mă trezesc înainte de a începe să plâng de frică în bibliotecă. Eliberarea era atât de simplă încât n-am văzut-o. Am fugit de rău apropiindu-mă de el în loc să găsesc puterea, de fapt, fărâma de putere să mă trezesc. Era atât de simplu… Complicat de simplu.

Ca să fim sinceri, e mai greu de găsit simplul în complicat, dar tare uşor este să complici lucrurile simple aşa încât să nu ştii cum ai intrat şi cum să ieşi din labirintul pe care mintea ta l-a creat cu ajutorul Panicii şi cu nişte ponturi vândute de Frică. Bine-ar fi să privim detaliile ca pe piesele lipsă ale complicaţiilor în loc să le uităm sau să le punem prea mult în evidenţă.

Cât de mult am simplifica totul? De la o problemă de matematică la o viaţă, cât am simplifica lucrurile dacă am reuşi să dăm de semnul atât de mic, simplu şi evident care, pur şi simplu, se află în faţa noastră?

Totuşi, dacă aş fi expirat, m-aş fi trezit?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.