Poate vei încerca o dată, de două ori sau de alte sute de ori să uiți fiecare bucățică din mine. Poate voi încerca și eu cândva să ard fiecare bucată din tine. Cândva vei vrea să uiți fiecare lucru ce-ți poate aminti de mine, vei vrea să arunci într-o sticlă pe mare un bilet cu numele meu și odată cu el să fugă de tine și toate gândurile care te-ar putea duce la gândurile mele. Vei încerca să mă pierzi complet de tine, să tai bucata de inimă în care am fost eu cândva și să o dai câinilor pe stradă. Așa, încet-încet, vei rămâne fără inimă și-ți va fi mai ușor să uiți persoanele pe care vrei să le extirpi cu totul din tine. Așa vei pierde iubire, dar totodată vei fi imun la fiecare îmbrățișare, la fiecare sentiment și la fiecare strop de afecțiune cu care te înconjoară oamenii. Dar ce conteză? Tu i-ai alungat pe toți din viața ta și acum s-ar presupune să cunoști fericirea. Acesta îți era scopul, asta îți doreai de când ai încercat să alungi din toate ale tale primul om care te-a rănit vreodată. Nu ai vrut să prinzi putere, ai vrut să scapi repede de tot ce putea să-ți pună al doilea cuțit între coaste.

Totuși, cum ai putea să mă uiți dacă nu poți să-ți faci inima bucățele cu propria-ți mână? Ai fi în stare să îți bagi cuțitul în propria inimă doar din orgoliu sau din slăbiciune? Cum ai putea să uiți bucăți de inimă? Ai fi oare în stare să pierzi viață doar pentru că nu vrei să-ți aduni puterile și să te ridici încet? Te grăbești, iar graba te va ucide cu ajutorul tău. Nu poți să mă uiți, nu poți uita pe nimeni care ți-a atins sufletul. Nu poți ucide amintirile. Poți arde urme de parfum, poți arde fotografii, cadouri, poți evita orice contact, poți face multe, dar cum ai putea să mă uiți? Cum ai putea să-ți scoți amintirile din minte? Nu vei putea nici să încerci să le uiți, nu fără ajutor. Aici timpul te va ajuta să nu te mai gândești la ele și, ușor ușor, vei uita să ți le amintești. Vei uita să te gândești la mine. Chiar și așa, din când în când, în autobuz vei auzi câte o melodie și un vers te va face să-ți trimiți iar mintea departe, la mine. Atunci voi închide eu ochii și mă voi preface că nu te văd.

Atunci mă voi întoarce cu spatele ca să nu te pierzi de cetatea pe care timpul a construit-o în jurul tău și nu aș risca nici eu să-mi părăsesc zidurile. Te voi ajuta și eu să nu-ți amintești de mine. Te va chinui un deja-vu. Vei căuta peste tot o urmă de ceva, o urmă de acel ceva pe care l-ai pierdut și după care începi să arunci cu privirea. Am fost acel-ceva care-ți dădea viață și acum sunt acel-ceva pe care-l cauți fără să știi, de fapt, ce cauți.

Atunci vei încerca să-ți amintești ceea ce ai vrut atât de mult să uiți. Tot atunci mă voi face uitată ca să nu-mi amintesc eu de tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.