Când m-am gândit eu c-ar trebui să încep să iubesc, am luat Iubirea ca pe-o părere de sentiment – avea o culoare vagă, neclară. Era o combinație de mai multe culori șterse care-și dădeau ultima suflare la marginea unei oaze reci și limpezi de apă. O vedeam mică și plăpândă, abia respirând în încercarea ei de a alege între viață și moarte – între a înflori și a se ofili. Am văzut abia atunci cât de fragilă este Iubirea și câtă nevoie are să fie ținută-n viață, căci atunci când m-am gândit eu să iubesc, ea a început să se ofilească.

Ce credeam eu că era iubire, nu era decât o amăgire dulce a unei perechi de ochi frumoși și-a două îmbrățișări fugare. Ce credeam eu că era sentiment, nu era decât un fior pierdut pe șira spinării, o iluzie de suprafață a unei nobile legături ce nu avea să ia formă niciodată. Câteodată, când te vezi pe marginea prăpastiei, încerci să dai înapoi, în loc să sari și să te eliberezi. Încerci să mimezi o trăire care trebuie să se nască din adevăr și să crească în același spirit. Te minți în ritm alert și-ți pierzi încet din identitate, neștiind ce-i sentiment și ce-i minciună. Sinceri să fim, nu suntem în basme ca dragostea să vină forțat, din nevoie. Se trezește încet în noi un sentiment sfios de respingere care crește și umbrește urma de minciună pe care o considerai iubire. Abia atunci te arunci cu totul în prăpastie și lași pseudodragostea sus. Abia atunci îți cresc aripi.

Când m-am gândit eu să iubesc, mi-am dat seama cât e de bine să n-o fac, ci să aștept să vină. Sunt sigură că, într-un moment din viață, a apărut un om pe care ar fi trebuit să-l iubești, dar nu a mers. A venit, a trecut și s-a stins până și respectul pentru că iubire era doar dintr-o parte. A venit, l-ai iubit, dar nu te-a iubit. A venit, nu v-ați iubit, dar ar fi trebuit. A venit, dar nu era momentul, căci aripile tale nu erau crescute, ale sale nu puteau să zboare și nici nu v-ați fi putut învăța unul pe altul, căci diferența dintre iubirea vieții tale și sufletul pereche este mare. Prima este o alegere, a doua nu.

Dar când va fi să iubesc, să iubești, să iubim, aripile mele vor fi mari, ale tale la fel și vom învăța să zburăm împreună. Abia atunci iubirea va fi iubire.


Photo by Justin Groep on Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.