Este deja clișeic să spui că atunci când iubești pe cineva, îl iei cu toate ale sale – defecte, calități, bucurii, supărări și așa mai departe. Este un citat de-al lui Roger Jon Ellory, care mie îmi este tare drag, referitor la acest subiect: „Când iubești pe cineva, îl iei în întregime, cu toate legăturile, cu toate obligațiile lui. Îi iei poveste, trecutul și prezentul. Iei totul sau nimic.”. Este o frază pe care, mai mult ca sigur, ai auzit-o de multe ori, ai dat de multe ori de ea pe rețelele de socializare și, probabil, i-ai dat și câte un like. Nu știu de tine, dar eu consider că a meritat efortul de a apăsa acel buton și a și meritat să pierzi câteva minute din viața ta să dai scroll pentru a-l găsi. Este unul dintre citatele care sunt atât de aplicate de noi, încât nici nu-i mai simți prezența.

Atunci când iubești pe cineva sau, cel puțin, ții la o persoană, îți pasă de ea neinteresat, defectele sale par să nu existe. Deși ele sunt acolo, ție inima ți le umple cu bucuria prezenței acelui om lângă tine, de simplul gest al său de a zâmbi și de fiecare lucru bun care-l definește și-l face ceea ce este. Pare că n-ar avea urmă de greșeală în ființa care a ajuns a fi în momentul de față și te întrebi dacă este posibil ca oamenii să fie, cu adevărat, fără pic de greșeală. Ei bine, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar până și noi suntem supuși să fim iluzii în ochii cuiva. Partea bună este că nu durează mult și adevărul iese repede la iveală. Astfel, după ce-ți mai limpezești puțin mintea de subiectivitate și te reîntorci la a analiza obiectiv omul din fața ta, începi să observi lucruri pe care, atunci când îl aveai în față, nu le-ai putut observa. Drept vorbind, relevanța lor este infimă, dar ai observat că există. Ajuns în acel moment, există două tipuri de revelații și anume:
1. brusc devii deranjat de lipsurile și defectele pesoanei cu o perfecțiune aparentă (pe care, de altfel, doar tu ai impus-o) și te îndepărtezi rușinat de omul care abia acum îți apare-n fața ochilor ca ceea ce este cu adevărat;
2.realizezi că ochii tăi nu au putut vedea decât binele și frumosul în cel ce părea fără defect. Acum că i-ai văzut părțile mai puțin bune, iubești și mai mult tocmai pentru că cel care-ți afișa perfecțiune, este cu adevărat uman – nu un personaj din vreun roman romantic, film sau dintr-un vis din care nu voiai să te trezești. Nu este minunat să vezi defectele unui om și să-l iubești și mai mult pentru ele? Mi se pare fascinant cum, după momentul de nebunie în care totul părea fără cusur, realizezi că există cicatrici și greșeli din cauza cărora entuziasmul și sentimentul nu se clintesc din loc.

De ar fi să structurăm iubirea în citate, ne-am pierde prin superficialități. De-ar fi să trăim o iubire superficială, ne-am pierde prin citate. De ar fi să construim iubirea pe adevăratul chip al omului din fața noastră, am fi exact ceea ce ne dorim să fim – fericiți.

love me anyways

2 Comments on Dacă te iubesc

  1. Citind articolul mi-am adus aminte de o poezie:

    “Eu
    nu mă căiesc,
    c-am adunat în suflet şi noroi-
    dar mă gândesc la tine.
    Cu gheare de lumină
    o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
    că sufletul mi-aşa curat,
    cum gândul tău il vrea,
    cum inima iubirii tale-l crede.
    Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
    Vei plânge mult ori vei zâmbi
    de razele acelei dimineţi,
    în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
    “Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
    -Lucian Blaga,Vei plange mult ori vei zâmbi?

    Permite-mi te rog modificarea urmatoare:
    “De ar fi să structurăm iubirea în poezie, ne-am pierde prin profunzime. De-ar fi să trăim o iubire profundă, ne-am pierde prin poezie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.