Am tot citit o grămadă de glume sau de articole, fraze, cum vreți, pe net în care regăseam faptul că fata perfectă ar trebui să facă primul pas, să scrie prima, să bage în seamă băiatul. Da, total de acord. Chiar recent vorbeam cu un coleg despre acest subiect și despre motivele pentru care fetele nu fac niciodată primul pas. Să știți că nu, nu suntem de modă veche și nu așteptăm ca voi, băieții să ne căutați, să ne curtați până albiți sau mai știu eu ce. Nici nu așteptăm să faceți eforturi supraomenești, dar trebuie să înțelegeți că nu vom face primul pas din niște motive foarte simple.

Puneți-vă în situația în care stați într-o zi pe facebook și să vă scrie o fată sau, mai bine, sunteți pe afară și vă abordează prin simplul fapt că a simțit o oarecare atracție fizică sau că te-a observat involuntar mai mult timp și i-a plăcut felul în care te comporți. Stând așa și visând la asta, totul pare frumos, i-ai răspunde frumos, poate o vei și invita la o cafea, poate îi vei cere numărul de telefon sau, și mai bine, ți l-ar cere ea. Sună bine, așa este? În mintea ta va fi faptul că ea e perfectă, poate și aleasa, e lipsită de orgolii, poate și de vicii. Din moment ce e așa open mind poate e și foarte înțelegătoare. Fata perfectă, nu? Probabil acestea sunt unele din calitățile pe care le caută un băiat la o fată și o fată la un băiat.

Acum încercați să vă imaginați cum ar fi ca aceste lucruri chiar să se întâmple. Dacă o fată necunoscută v-ar da mesaj, prima impresie pe care ar face-o ar fi aceea să este disperată după băieți de caută ea și nu e deja căutată. Dacă vă abordează, fie e genul ăla de fată care este respinsă de toți și caută atenție, oricum e ceva rău cu ea. Dacă te abordează pe stradă e și mai rău. E clar disperată și, probabil, majoritatea băieților vor avea o reacție urâtă. Se vor uita urât, vor arunca cu câteva vorbe grele, iar apoi el și grupul lui de băieți vor avea subiect de glume pentru vreo lună sau două.

Motivul pentru care fetele nu fac niciodată primul pas este că societatea tot aruncă-n ele cu pietre și, sincer, sunt mai sensibile decât par sau decât vor ele să arate. Un sfat: dacă o fată face primul pas, probabil chiar vrea să te cunoască, dar asta nu înseamnă că are vreun interes amoros. Poate vrea să fiți prieteni, poate vrea mai mult, cine știe? Așadar, dacă o fată îți scrie, probabil s-a gândit mult la asta, și-a pregătit toate cuvintele și-și pune demnitatea la mila ta pentru că tu ești cel care va decide dacă-i va respecta curajul sau o va face să regrete. Fetelor, acest lucru e valabil și în cazul băieților, nu mai dați seen și refuzați frumos, lăsați loc de salut și nu arătați că orgoliul și mândria sunt mai mari decât umanitatea din voi. Credeți-mă, un băiat apreciază mai mult un refuz sincer, decât scuze aiurite sau ignoranță.

 

P.S.: Nu spun că nu există excepții și nu vreau să dau impresia de generalizare, ci doar de…majoritate.

6 Comments on De ce fetele nu fac niciodată primul pas?

  1. Adevăratul motiv e ca sunteți făcute din fițe și figuri, ca sunteți cele mai bune, va credeți îngerii pe pământ și voi nu trebuie să riscați sa fiți respinse…astea sunt adevăratele motive (și altele asemenea)nici una nu le acceptați și recunoaște vreodată eu recomand sa va revizuiți atitudinea și cine știe..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.