Drag prieten,

ce-ar fi să rămânem aşa o viaţă? Ce-ar fi să păstrăm prietenia cât vom trăi şi, poate, după viaţa asta? La urma urmei, ce avem de pierdut? Timp? Absolut deloc. Energie? Poate câştigată. Zâmbete? Primim şi oferim. Hai să fim prieteni! Azi, mâine, poimâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor, veacurile viitoare. De-om muri, îţi promit că sufletele noastre vor rămâne prietene. Ar fi frumos, aşa-i?

Unde eşti, prieten drag? M-ai uitat? De fapt, cine a uitat pe cine? Eu pe tine? Îţi scriu chiar acum, deci nu e posibil. Tu pe mine? Nu ştiu. Totul devine posibil când vine vorba de prieteni, corect? Hai să ne oprim o clipă! Doar o clipă! Ce fel de prieteni suntem? Mai suntem prieteni? Am fost prieteni vreodată? Ce zici? Să încercăm să reparăm o prietenie? Ar fi posibil, dar avem timp? Nu mai avem timp. Cât ne-a luat să-i punem temeliile? Câteva secunde şi-o păpuşă. Ne-a luat ani s-o clădim frumos, înaltă, durabilă, arătoasă, cea mai frumoasă. Totuşi, cât ne-a luat s-o distrugem? 2 minute şi trei vorbe. Şi ce mare păcat! Câtă încredere dusă pe apă la vale, câte amintiri frumoase îmbâcsite acum cu bănuieli şi adevăruri, poate, mult prea dureroase pentru sufletul nostru. Acum te doare, pe toţi ne doare şi încă ce durere!

Mai ţii minte când ne întrebau oamenii dacă suntem fraţi? Am pus cam multe întrebări şi câte mai am! Dar ce rost ar avea întrebări dureroase cu răspunsuri inexistente sau cu răspunsuri încărcate de lacrimi crude. Dacă stau mai bine să mă gândesc, nici nu-şi mai au rostul. Oricum totu-i pierdut.  Totuşi, ce te-a făcut să pleci de lângă mine, de lângă noi, toţi ai tăi prieteni? Poate n-am ştiut să te preţuim sau poate tu nu ne-ai preţuit vreodată de-ai plecat. Sau poate altceva? Off, e atât de greu când întrebările nu mai contenesc a apărea, dar rămân fără răspunsuri! La urma urmei, asta a fost alegerea ta, poate îţi e mai bine. Cine ştie ce-i în sufletul tău? Dar tu ştii ce-i în al nostru? Din moment ce nu-ţi mai pasă, nu mai ai de unde şti. 

Chiar şi aşa, sper că eşti fericit, că zâmbeşti la fel de mult ca înainte, că ţi-ai păstrat râsul şi că, din când în când, îţi umblă prin inimă vechii prieteni. Sper şi eu….

Drag prieten, parcă mi-e dor de tine.

Cu drag,                

tot eu.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.