E iarăşi noapte şi e plin de stele,

iară-i vară, iar e iarnă şi e rece,

iar dispar în noapte vise de-ale mele,

fugind odată cu vântul ce trece

prin gând.

 

E iar şi iar apus de soare verde,

e iar şi iarăşi toamnă şi se vede

cum pleacă-n aripi de soare şi vânt

speranţe şi gânduri pe-un cuvânt.

 

E iar şi iarăşi cer de sticlă şi de ape

în care se armonizează pian şi clape

de doruri şi de fapte-nchise,

comori ale cerului demult promise.

 

E iar şi iarăşi zi şi noapte,

treci de mine, treci de tine,

treci de locuri şi de fapte

cu lacrimi şi suspine pline.

 

E iar şi iarăşi amintire-n pungă,

e iar şi iarăşi frig s-ajungă

cât pentru o mie şi una de vieţi,

cât pentru şapte mii de oceane

umplute de mine în şase dimineţi,

cu heliul din doar cinci baloane.

 

Mi-e iar şi iarăşi sufletul uitat

de lume, de stele şi flori

şi arată ca un geam crăpat

ce varsă-n cer mii de culori,

urcându-le pe trepte de albastru,

pe sticlă galbenă de astru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.