Tu ești eu și eu sunt tu, nu te mai mint,
nu te mai simt,
îți caut iarăși luna prin privire
și te las să pleci pentru o ultimă iubire.
Poate am să te închid în mine,
poate să am să te alung departe și de tine,
poate am să te mai mint încă o dată,
așa cum fac stelele care se plimbă pe cer în
nopțile senine.
Te mint ele și pe tine, mă mai mint și pe mine
din când în când,
că poate ne vor împlini dorințe,
vise,
ne vor șterge lacrimi
și vor lua praful de pe lavițele sub care stau ascunse,
mici și speriate
două trei speranțe slabe,
cu ochii bulbucați
și priviri înspăimântate
de frică
și de gratiile reci de piatră,
ale unei inimi prin care,
rareori mai treci.

Te-aș minți în catrene regulate,
Frumoase, simple și ritmate.
Ți-aș mai ivi o lacrimă pe față,
Din răni ți-aș rupe firele de ață.

Te-aș minți precum poeții lumii,
Te mint fără remușcare-n cuvinte reci
Și te-aș mai păstra în vârful culmii,
Doar ca să văd cum nu-mi mai treci.

Te-aș ascunde-n taine și aș minți întreaga lume
Că nu mai ești în inimă la mine și nici în gând,
că te-am lăsat pe-o bucată neagră de pământ,
că te-ai pierdut mai demult de ale mele urme.

Te-aș ascunde iar, de zeci de ori,
doar ca să te mai țin puțin la mine-n inimă,
să te mint că tot ce ți-am spus au fost minciuni,
fiori,
frânturi din mine.

Te-aș minți doar ca să mai stai
și
să mă asculți în lumina pală a lunii,
prefăcându-te că minciunile mele sunt,
de fapt,
minciuni adevărate
pe care amândoi le credem.

Dar eu nu te mai mint,
că m-aș minți pe mine,
pentru că tu ești eu,
iar eu sunt tu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.