A început luna lui Noiembrie și cerul senin deja se ascunde după un scut mare și gri de nori groși și încărcați cu ploaie. Mâinile-ți tremură și le vezi cum se înroșesc la răcoarea ce te cuprinde când te vezi afară. Copacii au și nu mai au frunze, iar zilele au și nu prea au soare. Dar frig e doar afară.

În București lumea deja forfotește, în aer se simte o aromă dulce de frig. Încet, încet, lumea capătă o altă formă. Dimineața tremuri când te cuprinde frigul, dar, intrând în casă, unde până și lumina e caldă, parcă simți și tu că ceva se apropie. Îți faci un ceai fierbinte și, de ce nu, pregătești și-o cană maare cu ciocolată caldă și aștepți să treacă zilele. Numeri una și mai faci o cană cu ceai, mai numeri o zi și te mai îndulcești cu o ciocolată fierbinte. Începe ușor să plouă, dar parcă ți-ai dori să vezi un fulg. Îți amintești că-n aglomerația de mașini și suflete grăbite, doi-trei oameni munceau cu un zâmbet ciudat pe chip. Cine-ar zâmbi când muncește? Urcați pe stâlpi, cu mâinile reci și ude, îi vezi cum ridică-n brațe râuri de lumină. Le agață-n stâlpi și rămân cu căldură-n inimi. Frig e doar afară.

Sorbi o gură de ceai și simți fierbințeala lui pe buze. Deja nu te mai deranjează și căldura te copleșește. Închizi ochii și te bucuri de răcoarea care nu te poate atinge. Și chiar de-ar face-o, ți s-ar înroși obrajii, nasul și ți-ar face mâinile să se împreuneze. Prin vene-ți curge sângele fierbinte și, râuri, râuri, te-ar încălzi la loc. Nici gurile rele nu te-ar mai face să simți răceala, pentru că, drag prieten, nu uita, ești izvor de căldură, frig e doar afară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.