De ceva timp, de când am început să observ cât de mult bine se face în jurul meu, am văzut și cât de mult rău se face acestui bine. Sună paradoxal, dar pe cât de absurd, pe atât de plin de adevăr este. Dacă vă veți lua puțin timp și veți privi o clipă în jurul vostru, veți vedea câte bețe-n roate se pun celor care încearcă să ridice lumea asta murdară pe brațe și să-i toarne puțină apă curată pe răni.

Chiar zilele trecute mi-a povestit cineva că, în încercarea sa de a face un bine cât se poate de dezinteresat unor oameni, a fost asaltat de o doamnă cu zeci de argumente menite să-i dărâme intențiile bune. Ok. Haideți să ne oprim puțin aici. Respectiva doamnă a transformat o faptă bună într-un act de corupție, furt și mizerie. Care era acest act de bunătate? Ca să concretizăm și să înțelegeți pe deplin subiectul, este vorba de o colectă de cadouri pentru un cămin de bătrâni. Între noi fie vorba, lucrurile acestea se întâmplă mereu și sunt mai transparente și mai pure decât apa de izvor. Oamenii simpli fac astfel de acte de caritate mereu, dar tot mereu apare câte o ființă care confundă izvorul de apă potabilă, cu o baltă pentru spălat picioarele, dacă-mi este permis să spun așa.

Oamenii uită importanța binelui și, fie din scepticism, fie din frică, nu realizează că se pot face fapte bune și dezinteresat și că există oameni care chiar fac asta. Un lucru pe care mi l-a spus acest Binevoitor (și care mi-a plăcut foarte mult) este că acești oameni nu sunt proști, nimeni nu este prost, fiecare are ceva al său acolo, undeva, dar din frică și ignoranță îl inhibă până la sufocare. Umanitatea moare încet sub toată ignoranța aceasta, oamenii uită că inima lor e făcută din bunătate și se lasă în mâna comodității pentru că, fie vorba între noi, este mult mai ușor să arunci cu gunoi într-un loc frumos, decât să descoperi frumusețea de sub munții de gunoi. Nu știu în ce măsură cei ce au murdărit binele se vor simți citind aceste cuvinte sau în ce măsură cei ce au fost neîndreptățiți vor empatiza cu ceea ce tocmai au citit, dar dacă măcar un om oarecare realizează cât de important este să renunțăm la tupeu și să apelăm la curaj, deja am făcut un pas înainte. Rupând altă bucată din convesație, mi s-a spus că este mult mai ușor să fii rău și să ai certitudini, în legătură cu orice. Niciodată nu vei reuși să faci un bine fără ca oamenii din jur să te întoarcă pe toate părțile și să te dezaprobe măcar cu un fir de iarbă. Și câtă dreptate! Este foarte simplu să găsești nod în papură.

Pentru a clarifica fraza de mai sus, în percepția mea, tupeul are un strop (mare) de nesimțire în el, căci e ușor să ai tupeu să arunci aiurea cu vorbe urâte. Nu putem numi acest act ca fiind curaj, căci curajul este pur. Există atât de multă cumințenie, atât de multă inocență, curăție și bunătate în curaj, încât nu știu câți dintre noi ne-am putea numi cu adevărat curajoși. Trebuie să învățăm să facem clar distincția între curaj și tupeu.

Învățați să vă abțineți, oameni buni. Dacă nu aveți nimic bun de spus despre o intenție curată, mai bine nu spuneți nimic. Dacă nu aveți certitudini și cunoștință de cauză, nu deschideți gura. Întrebați, cercetați, aveți răbdare, cunoașteți și abia apoi vorbiți. Și poate nici atunci. Nu aveți habar cât este de frustrant să oferi tot ce ai pentru a face un bine, iar apoi să apară un Gică-contra și să ruineze cu două vorbe tot ce-ai construit.

Evoluăm.

Teoretic, evoluăm. Practic, tehnologia evoluează. Umanitatea este într-o involuție rapidă și continuă – sigură. Deși mai sus v-am provocat să priviți în jur, acum vă provoc să priviți în interiorul vostru și să vă analizați cât de adânc se poate. Renunțați la orgoliu și invidie, iar dacă nu puteți, măcar lăsați-i pe cei care pot, să-și ducă misiunile la bun sfârșit, iar voi luați-vă mai mult timp și răbdare. Am trecut și eu prin aceste faze și credeți-mă, este foarte ușor să scapi de lanțurile acestea ruginite.

Suntem oameni buni, dar trebuie să ni se reamintească asta. Dacă fiecare ar face un gest mărunt în fiecare zi, timp de o săptămână, am crește enorm ca popor.  Acesta a fost îndemnul care mi s-a părut cel mai potrivit în acest context și cea mai bună parte a conversației cu omul care a fost victimă a răutății persoanelor din jurul lui. Nu vi se pare demnă de apreciat înțelegerea de care a dat dovadă, raportându-se la persoana care efectiv l-a îngropat în gunoi? Reflectați.

Mai mult de atât nici eu nu am să vă spun, poate doar: fiți buni!

Și dacă, totuși, nu puteți fi buni, măcar fiți tăcuți – vă veți salva.

Pentru prima oară-n viață (de fapt, în 4 ani de blog), vin cu rugămintea să share-uiți această ”poveste”. Cred că este timpul să ne trezim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.