# https://www.youtube.com/watch?v=pY9b6jgbNyc

Mereu noaptea e aceeaşi: singură, tristă, neagră şi cu chef de poveşti. Nu-mi place să stau prea mult la poveşti, mai ales noaptea. Cândva mi-a citit gândurile şi nu m-a mai lăsat să dorm alte câteva nopţi. De data asta voi încerca să adorm, poate nu mă va prinde. Nici măcar nu-i senin, o văd venind cu un bisturiu în mână. Poate mi-au scăpat nişte detalii data trecută. Ştiu că vrea să-mi deschidă memoria şi să răscolească prin amintiri. Nu mă va lăsa să dorm, ştie că Universul nu o va ierta dacă dă greşi de data asta.

Operaţia a început fără acord parental şi a uitat şi ne anestezie. Sper să aibă mai multă grijă în viitor. Îmi văd sufletul. Pot să-i văd pereţii gri, aproape negri şi prăfuiţi, asta este: o cameră cu pereţi de tablă. Nu are ferestre, nu are uşă, perfect intactă, neatinsă şi ascunsă bine de ochii celor care i-ar putea sparge pereţii.

Travel

În cameră
, de tavan stă spânzurat un bec. Singura sursă de lumină, singura pată de culoare şi ultima urmă de viaţă. Nimic nu mai putea intra, nimic nu mai putea ieşi. Nimeni nu putea trece dincolo de pereţi. Din când în când mai bătea cineva în tablă. Mai apărea câte un om care voia să intre, se plimba în jurul sufletului meu, analiza bine, dar pleca. Nu sunt uşi, nu sunt ferestre, pereţii aud, dar nu văd şi nu cred. Nimeni nu a reuşit să intre.

Uneori e bine să închidem nişte uşi, să nu ne facă rău, să nu ne tragă curentul şi, în acelaşi timp, să găsim puterea de a le deschide pe altele, să lăsăm aerul proaspăt şi fericirea înăuntru. Pentru a o lua de la capăt este important să laşi oamenii să plece, ei sunt ca fluturii. Trebuie să zboare, dar tu trebuie să-ţi izolezi sufletul şi să-l laşi singur, să înveţe să-şi ţină de urât, să înveţe să-i fie bine singur.

Tocmai pentru asta e bună tabla. E gri, iar nimeni nu o baga în seamă.

Îmi văd şi inima într-un colţ, suspină de ceva timp săraca. Vrea să fugă, să evadeze, să iubească. Ştiu că se va întoarce de fiecare dată cu coada între picioare. Mereu a făcut la fel, dar acum n-are să mai fugă. Nu o voi mai lăsa să iubească pe nimeni mai mult decât poate încăpea în interiorul pereţilor reci. Nu poate fugi, vom rămâne tot timpul singure, iar când ea va adormi… voi stinge şi eu becul care vrea să cadă din vârful tavanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.