Draga mea Julieta, 

îţi scriu din nou, aflându-mă în faţa unei întrebări căreia nu îi pot găsi un răspuns concret. Adevărul este că nu e o întrebare grea, nu există neologisme în ea şi nici scrică într-o limbă imposibil de tradus nu este. Problema cea mai mare este că a venit de la cel mai bun reporter, de la cel mai bun judecător al omenirii, de la cel mai mare savant – de la un copil. M-a întrebat ce-i iubirea? M-am pierdut în faţa acetei întrebări, toate cuvintele pe care le aveam adunate s-au făcut nevăzute, nu s-au considerat destul de demne pentru a mă ajuta să formulez un răspuns. Ce i-aş putea spune, dragă Julieta?


Suflet tânăr, cum să nu ştii ce-i iubirea? Un copil te-a întrebat ce-i iubirea, iar cuvintele ţi-au fugit? Nu ele au fost nedemne de răspuns, ci sufletul tău necredincios.

şi omul în vârstă ştiu cel mai bine ce este iubirea. Doar ei ştiu. De ce? Află că un copil se naşte din iubire şi este menit să fie iubit şi să iubească. Când se naşte, toată iubirea prinde viaţă – apare mama, apare tata, apare soarele, apar stelele, aerul, vântul ce-i înalţă un zmeu în plină vară, fulgii din prima lui zăpadă, râsul părinţilor şi cadourile de la Moş, aflat în prag de iarnă. Copilul ştie cel mai bine ce înseamnă iubirea şi tot el uită pe măsură ce plăcerile superficiale ale vieţii adolescentine îi invadează sufletul. Un adult ce ştie? Până nu va fi părinte nu va şti să răspundă la întrebare.

Adolescenţii ce ştiu despre iubire? Ei nu vor decât să înveţe ceea ce ştiau când s-au născut şi încearcă la nesfârşit pretinzând că iubesc până când apare cineva. Un înger. O rază de soare. Soarele în sine. O stea. Luna. Ceva. Nimic. Acel lucru care le schimbă viaţa şi-i învaţă ceea ce au uitat.

Abia atunci vor spune că

pentru mine, iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să trăiesc o mie de ani.

L.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.