Vorbeam zilele trecute cu un prieten drag mie despre cât de bine ne înțelegem noi unul cu altul. Săpând mai adânc, am realizat că o pasiune ne-a adus în acest punct și anume pasiunea pentru fotografie. De când am început să mă axez mai serios pe fotografie, în jurul meu au apărut omuleți care iubesc arta fotografică – fie ei amatori sau profesioniști. Nici nu vă mai povestesc cât de mult s-a schimbat viața mea de când am început să public ceea ce scriu. Am o grămadă de prieteni care au ales, ca și mine, să-și vândă sufletul pe zâmbete, lacrimi și suflete alinate, folosind ca unitate monetară cuvintele. Cei care mă cunosc, știu că am făcut patru ani de zile voluntariat în ATOR, o asociație care m-a făcut să iubesc oamenii mai mult decât orice. Acolo oameni cu tot felul de hobby-uri s-au adunat pentru că iubeau să cunoască suflete, să le ajute, să le țină de mână când se clătina pământul sub ele și să le alunge norii în zilele cu furtună. 

Era cândva un citat care circula pe facebook (tot folosește și facebook-ul ăsta la ceva bun până la urmă) și suna cam așa: Pune pe cineva să-ți vorbească despre ceea ce iubește să facă și vei vedea cum îi strălucesc ochii. La fel, ajungând în București și dorind să-mi fac anii studenției demni de ținut minte, am mers la Noaptea ONG-urilor să văd cum și unde aș mai putea face voluntariat. Acolo ghiciți ce am văzut! Grupuri de oameni adunați acolo din pasiune, dragoste și dorință pentru voluntariat, pentru a ajuta oameni, pentru a se ajuta pe ei înșiși și pentru a trăi frumos. Când începeau să vorbească despre ceea ce fac, ochii lor se luminau brusc și zâmbete apăreau pe chipurile lor. Așa eram și eu în liceu și, deși mai mică decât ei, mă simțeam ca un părinte ce-și ascultă copiii vorbind despre cât de mult le place cadoul pe care l-au primit de la Moș Crăciun sau cum doamna educatoare le-a dat o bulinuță pentru cumințenia și istețimea lor.

Adevărul este că nu există oameni cărora să nu le tresare sufletul de bucurie când în mâini își modelează o bucată de inimă. Pasiunile sunt ca niște legături secrete pe care oamenii le au între ei înainte de a se cunoaște. Sunt legați cu niște sfori fine care, măcar o dată în viață, îi aduce unul lângă altul pentru cel puțin o secundă. Timpul se oprește și dragostea se împrăștie. De câte ori nu vi s-a întâmplat să puteți vorbi cu un om pe care tocmai l-ați cunoscut de parcă v-ați ști de o viață? De câte ori nu vi s-a întâmplat să nu doriți din tot sufletul să îmbrățișați pe cineva care împărtășește aceeași bucurie cu voi?

Oamenii se nasc singuri, dar dintr-un moment al vieții lor, iubirea îi ia de mână pe toți și, din toate colțurile lumii, îi adună sub numele aceluiași crez, sub numele acelorași pasiuni, sub conștiința acelorași gânduri și sub semnul aceleiași inimi.

Vorbiți despre pasiunile voastre, despre ceea ce iubiți să faceți, despre ceea ce vă face fericiți și fericirii voastre se va alătura fericirea altora. Aprindeți două lumânări și uniți-le flacăra să vedeți cât de multă lumină împrăștie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.