Iubirea distruge. Iubirea întotdeauna a distrus și o va face și de acum înainte. Iubirea s-a născut pentru a dărâma totul în calea ei și-n calea celor ce o țin aproape.
Iubirea distruge durerea. Ți-o aduce și ți-o ia imediat înapoi, pentru a te lăsa să simți cât de bine a pus stăpânire pe tine și cât de mult poți oferi prin iubire. Te doboară și te macină de griji, dar te umple de fiori, zâmbete și zile pline cu soare, deși cerul este încărcat cu nori. Ia durerea, te stropește cu ea să-i simți gustul amar și apoi o îndepărtează de tine. Te apără de orice te-ar face să nu o mai simți pe Ea.
Iubirea distruge întunericul și frigul, așa cum soarele înghite noaptea și topește puterea zăpezilor. Pune stelele și luna pe cer atunci când soarele este obosit și-i pâlpâie lumina. Sparge în bucățele mici și ascuțite gheața cea mai groasă și întunericul în transformă în bucăți de catifea cu care șlefuiește cioburile, transformându-le în diamante. Iubirea transformă tot ce atinge în aur și îți este scut, lumină și căldură.
Iubirea distruge moartea și înflorește florile, așa cum primăvara calcă iarna pe bătături și o pune pe fugă. Îngheață frigul și încălzește căldura, o înflorește și o pune deoparte pentru zilele în care speranțele se vor spulbera, iar grijile vor încătușa fiecare urmă de libertate. Duce totul la superlativ și înfrumusețează frumosul. Iubirea este un absolut al absolutului în care fiecare urmă este ștearsă și lasă în urmă o zăpadă pe care te-ar durea s-o distrugi cu pașii tăi. Este un imaculat imperfect, dar atât de deplin.
Iubirea distruge matematica. Aici unu plus unu nu mai formează doi, ci unu, un întreg atât de infinit, încât legile matematicii sunt date peste cap. Formează un infinit nefăcut din mulțimi, ci închegat cu o legătură și doi de unu.
Iubirea distruge fizica. Gravitația se ascunde sfioasă când, cu fiecare sărut. prinzi aripi și te ridici deasupra norilor. Te ridici și dacă ai vrea să cazi, mrejele ei atât de transparente te țin tot mai sus, tot mai strâns și, totuși, tot mai plăpând, că abia le simți.
Iubirea distruge înălțimile și adâncimile, căci nu mai există distanțe și depărtări, ci numai dorințe.
Iubirea distruge timpul și spațiul, căci nu mai există acolo și atunci, ci doar aici și acum.
Iubirea distruge tot ce-o împiedică să fie.
Iubirea distruge.
Iubirea a fost.
Iubirea este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.