Traversându-mi venele mici prin sânge
te simt
cum mă îmbolnăvești
și la răscruce de legământ
mai scrii
și
mai trăiești luând din mine sevă de viață.

Mi se strecoară zilele prin fața ochilor
și se duc,
și trec,
iar tu nu contenești să te naști din nou, din nou
și să te pierzi prin gânduri și visare;
dar se adună timpul tot deodată,
la linia de sosire a nopții
și se lasă pe-o parte,
se ghemuiește și el la mine-n sânge,
culcându-și capul
pe bucăți de-artere
ca să te prostească și de data asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.