Suntem în luna iubirii, e plin de flori, inimioare și tot felul de chestii roz și roșii la tot pasul. Oriunde aș întoarce capul, obligatoriu, în fața ochilor îmi răsar munți de iubire aparentă, mă rog, dovezi de iubire aparentă prin tot felul de magazine, pe la tarabe sau prin brațele oamenilor.  Nu îmi place deloc ideea de a celebra iubirea într-o anumită zi, deși da, știu, măcar crește economia țării prin vânzările excesive de lucruri roșii cu inimioare. Totuși, dacă e să sărbătorim iubirea, măcar hai s-o sărbătorim românește! Văzusem cândva, în perioada Halloween-ului, pe facebook, o postare foarte simpatică. O persoană care este tot de partea aceasta a zidului, adică pro sărbătorilor românești, distribuise o chestie care suna cam așa: Sărbătoriți Halloween-ul de parcă americanii ar merge cu capra de Anul Nou. La momentul respectiv m-a amuzat grozav această replică întru totul adevărată, care, după atâta timp, încă mi-a rămas în minte. Acum, revenind, vă invit la o povestire sau… la mai multe.

 

O legendă găsită recent spune că Dragobetele este o sărbătoare foarte populară mai ales în regiunea Olteniei. Aceasta spune că Dragobete nu ar fi fost adevăratul nume al zeului iubirii, ci numele acestuia era Dragomir. Dragomir era, după cum probabil vă puteți da seama, fiul Dochiei. Iubirea este un hotar fără margini și are o ușă deschisă pentru absolut oricine. Așadar, se spune că Dragobetele oficia în ceruri nunțile dintre animale. După un timp, legenda a luat o altă întorsătură, astfel încât simbolul iubirii deveni simbolul primăverii, al trezirii la viață al naturii. Se spune că toți cei care participau la petreceri în această zi de 24 februarie, erau mereu sănătoși, fiind feriți de orice boală. Credințele populare spun că Zeul Iubirii le oferea belșug și bunăstare în case și gospodării. Tot gura lumii spune că apa de zmeură a Dragobetelui avea puteri magice, făcând fetele nemăritate să fie mai frumoase ca niciodată, făcând titlul de “nemăritată” să dispară.

 

Într-o altă legendă am găsit că Dragobete mai era numit și Cap de Primăvară sau Cap de Vară, care rămâne tot fiul Dochiei. Era identificat cu Eros, care este Zeul Iubirii la greci și cu Zeul Iubirii în mitologia romană, numit Cupidon. Un alt nume de-al lui era Năvalnicul, un tânăr fermecător și plin de iubire, care le făcea pe fetele tinere să-și piardă mințile. Aici este asociat Zburătorului (din Mitul Zburătorului) și se spune că a fost transformat de Maica Domnului într-o floare. Pe atunci, motivul pentru care se întâlneau îndrăgostiții oferindu-și flori avea un simbol — florile și ziua le dădeau putere de a iubi, înțelegere și sentimente puternice. Acum se întâlnesc pentru că se supără ea și pentru ca el să nu înjure degeaba când deschide portofelul și-l vede gol, nu? Nu..? Oh, bine, deci nu.

 

Tradițiile străvechi ale acestei sărbători, cred eu, erau mai frumoase decât vi le-am descris eu în următoarele rânduri. A fost o dată ca niciodată… Stați, am greșit cartea. În vremurile de demult, în această zi de mare sărbătoare, tinerii, îmbrăcați în straie de sărbătoare, se adunau prin păduri și adunau primele flori ale primăverii. Mai apoi, aceștia se adunau la așa zisele hore/petreceri la care tinerii aveau un joc special, numit zburătorit. După acest joc, fetele fugeau spre sat, lăsându-se fugărite de băieți. Dacă pe urmele lor erau băieții care le erau dragi, acestea se lăsau prinse. Astfel, băieții reușeau să le fure câte un sărut. Aici vine partea mea preferată: acestă sărut era considerat simbolul logodnei așa încât, pe seară, cei doi tineri își anunțau logodna în fața familiei și a satului.

De ce am spus că e partea mea preferată? Pentru că un sărut — un lucru prea mărunt pentru zilele noastre — însemna atât de mult. Sărutul, pentru ei, era simbolul legământului etern. Nu-i frumos? Măcar acum să fim și noi romantici, măcar pentru străbunii noștri.

 

Așadar, iubiți românește! Nu-i greu, e doar sincer. Dragobete fericit să aveți și nu uitați: sărbătoriți iubirea de fiecare dată când o simțiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.