Mister şi  farmec într-o lun-albastră,

e doar o taină bine-ascunsă

în rănita inimă a noastră

de amintiri şi întuneric mult pătrunsă.

 

Afară-i noapte neagră, e târziu,

un licărit de stele şi scântei

mai mişcă-n oraşul părăsit, pustiu

prin ochii de poet pitiți sub tei.

 

Visa la lun-albastră de-aseară,

la viaţa-i de copil sărac,

la nopţile târzii de  vară,

stând acolo, sub al lui copac.

 

Un vânt călduţ şi-o rază sură

coboară uşor din lună, minunat!

Îi atinge ochii, le ia a lor ură,

ură ce-i purta într-ul colţ al inimii uitat.

 

Şi-a plecat raza de lumină fină.

A rămas poetul sub al lui tei,

cu inima rănită, fără ura ce-l alină.

A murit poetul sub ploaie de scântei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.