M-am întâlnit cu soarta ieri,
la colț de stradă
și mă privea nedumerită-n față
și cerul tot crăpa
de dimineață
în dungi de flori roz și albastre.
M-am întâlnit cu soarta și
am ieșit la o cafea.
Era amară și ducea în spate
o povară grea
și-o poveste jumătate.
Mi-a plâns pe umăr și a râs
și mi-a cântat o doină
de nemurire și de soare,
de dor,
de cântect
și suflare.
M-am întâlnit cu soarta și i-am strâns amarul
într-un pocal de foc și apă
și l-am aruncat în norii goi
să fugă după el,
să nu-l ajungă,
să nu-l adune,
să nu-l mai aducă
înapoi.
M-am întâlnit cu soarta.
A venit și a plecat pe seară
când cerul se-nchidea-n lumină,
când soarele pierdea,
când lună plină,
când stelele pe cer,
când norii
și
când vântul,
când ochii și cuvântul.