M-am întâlnit cu soarta ieri,
la colț de stradă
și mă privea nedumerită-n față
și cerul tot crăpa
de dimineață
în dungi de flori roz și albastre.

M-am întâlnit cu soarta și
am ieșit la o cafea.
Era amară și ducea în spate
o povară grea
și-o poveste jumătate.
Mi-a plâns pe umăr și a râs
și mi-a cântat o doină
de nemurire și de soare,
de dor,
de cântect
și suflare.

M-am întâlnit cu soarta și i-am strâns amarul
într-un pocal de foc și apă
și l-am aruncat în norii goi
să fugă după el,
să nu-l ajungă,
să nu-l adune,
să nu-l mai aducă
înapoi.

M-am întâlnit cu soarta.
A venit și a plecat pe seară
când cerul se-nchidea-n lumină,
când soarele pierdea,
când lună plină,
când stelele pe cer,
când norii
și
când vântul,
când ochii și cuvântul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.