M-am pierdut cândva printre stele. E ușor să te pierzi, nu-ți trebuie decât o clipă în care să clipești, o clipă în care să îți întorci capul, o clipă în care să vrei să te ascunzi, o clipă în care să-ți pierzi zâmbetul de pe chip. Eu am clipit și uite, m-am pierdut de toate. M-am pierdut de tine, de mine, de noi, de tot. M-am pierdut repede, dar nu știu dacă vreau să mă mai găsesc. Știi tu? E bine să te mai pierzi din când în când. Mai vezi și tu cum e dacă n-ar fi.

M-am pierdut și mă gândeam să mă tot pierd la fiecare pas. Mă gândeam să tot fug spre stânga și spre dreapta, să mă ascund de cine mă mai caută, să nu mai fug de mine și să stau doar cu un mănunchi de stele. Poate va veni și luna lângă noi pe-un vârf de munte. Ce bine-ar fi să stau pierdută cu ele o noapte.

DSÎncercă să mai fugi din când în când de lume, că nu-i așa de dulce pe cât pare, încearcă mai pleci.

M-aș pierde mai des, trebuie să mă pierd mai des. Mi-e mai bine să mă pierd câteodată. Și ție ți-ar fi bine să te mai pierzi din când în când de lume, de frică, de tot. Și le-aș enumera până-n zori, dar nu mi-ar mai ajunge pixelii. Te-aș găsi și pe tine printre stele, suflet singur. Doar pierde-te cândva. Pierde-te singur ca să te regăsești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.