M-aș închide azi în inima ta și, încet,
m-aș pierde ușor de mine și de frig,
m-aș ascunde adânc la tine-n piept
și m-aș preface că te strig,
doar să-ți mai întorci și tu din când în când
privirea spre inimă, spre plămâni și vene
să-ți scoți apoi privirea din pământ
și să lași bucăți din mine să te cheme.

M-aș ascunde iar și iar de tine,
de vise; iarăși aș fugi de frig,
m-aș ascunde de gânduri rele și de mine
și apoi iar te-aș căuta departe,
aș lua bucată cu bucată de pământ
să o disec încet și cu grijă-n parte,
aș scoate virgulele de lângă fiecare cuvânt
să știu că nu mă voi ascunde iarăși după ele.

M-aș întoarce iar și aș fugi
de tot ce mi-e dat să pierd în viitor,
de munți, de ploi, de picături și fulgi,
de neaua albă și de serile cu dor,
m-am întoarce-ntr-un trecut mai rece
și aș rămâne tot în frig și noapte,
aș vedea iar timpul care trece
prin fața mea, zburând pe șoapte,
i-aș spune să te lege, să te încălzească
și să te aducă iar la mine,
pe pat de lacrimi și de rime.

M-aș mai gândi la ce-aș mai face,
dar parcă nu vreau iar să pierd, așa că
inima îmi tace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.