Mai bine pierzi sufletele înainte de a le avea, decât să le dai voie să-ţi plângă faptele şi plecările. E mai bine să te fereşti din a-i cunoaşte, din a le atinge sufletele, din a le face să-ţi ofere timp şi viaţă. Fugi de ei, fugi de toţi oamenii buni cărora le poţi face rău, fugi de cei care la rândul lor pot să-ţi facă rău sau, mai bine, fugi de răul pe care-l poţi face oamenilor şi aruncă-l pe lucruri mărunte..

Sparge tot ce-ţi cade-n mână, aruncă bibelouri şi spargele-n bucăţi nenumărabile, iar apoi stai şi priveşte-le. Cum ar fi fost ca în locul păpuşii de porţelan să fie un suflet? Amândouă ţi-au stat în mână, tu pe cine ai ales să distrugi? Pe cel care ţi-ar fi făcut rău doar ţie în cazul în care ai fi călcat din neatenţie pe cioburi. Ascunde-te de răul pe care-l poţi face altora. Gândeşte-te că se va întoarce-n clipa în care-ţi răsare soarele, obligându-l să apună înainte de-a lumina crestele munţilor. Fugi de rău aşa cum fuge soarele dincolo de nori, fugi de rău la fel de repede cum fuge vântul de arşiţă , fugi de rău mai iute decât fuge el după tine, dacă te prinde şi tu-l dai altora-i de rău. Va prinde rădăcini în sufletul tău şi va intra adânc în tine: până-n măduva oaselor, în şira spinării, în fiecare bucăţică de raţiune şi minte, iar apoi va răsări asupra altora. Ţie ce-ţi rămâne neatins de rău? Inima care-ţi va fi deja încolţită de fiarele sălbatice ale trupului, atinsă se suliţe şi foc, iar ea va lupta pentru a ţine în viaţă fărâma de bine care ţi-a mai rămas.

Ştie că sufletul are nevoie de frumos, ştie că toate sufletele au nevoie de linişte, atenţie şi iubire. Aşa că-ţi va hrăni spiritul cu toate bunătăţile pe care le are în speranţa că oamenii vor face la fel cu ale lor şi cu tine. Atunci vei vedea cum răul se evaporă precum picăturile de apă ce stropesc cărbunii. Cu durere. Încet, cu durere şi zgomot.

Abia atunci vei începe să oferi hrană sufletelor, abia atunci vei vedea câte lacrimi varsă când sunt uitate, abia atunci vei vedea câtă iubire au nevoie să primească şi cum o oferă înzecit înapoi, abia când vor vedea prea multe capete întorcându-şi privirea vor pleca şi abia atunci vei vedea că n-ai oferit cui trebuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.