Uneori simţi cum se întorc cu faţa spre tine, te privesc până în adâncul sufletului şi-ţi scot de acolo tot ce încerci să ascunzi. Îi vezi cum scot pe braţe râuri şi râuri de gânduri, râuri şi râuri de amintiri, bucăţi mari din piatră gravate cu toate cuvintele pe care le-ai aruncat şi pe care acum îţi doreşti să le ascunzi, să le uiţi, să le arzi şi să le pierzi de tine, de lume şi de tot ce a existat sau va exista vreodată. Nu de ruşine cât de durere şi frică. Sapă după acele momente pe care ai da orice să le îngropi odată cu oamenii care au fost îngropaţi odată cu ele sau să le faci să fugă exact cum au fugit cei care au vrut să dispară. Şi cât de mult i-ai arde în tine, renasc mai repede decât phoenix, dar lacrimile lor nu te mai vindecă, ci te rănesc.

 

Îi vezi cum te strigă din urmă. Le vezi mai apoi privirile pline de speranţă, dar ei îţi fixează pe chip groază şi nesiguranţă. Nu intenţionează asta, ci sunt obligaţi de orgoliile şi mândriile tale. Nu te vor lăsa vreodată în pace, cu toate că uneori asta e tot ce-ţi doreşti mai mult. Vor scoate mereu monstrul din tine la iveală, doar ca să te piardă ei pe tine. Doar pleacă, fugi de ei şi eliberează-te. Un singur drum va scoate monştrii din tine, un singur om îţi va vindeca inima de răni şi de frig, doar că nu-l vei lăsa va eşua. Nu-l vei lăsa să se apropie de tine din frica de a nu scoate la iveală ceea ce încerci să arzi de atâta timp. Vei primi mesaje din trecut oricât vei fugi de el, însă… într-o bună zi, vei vedea cât de mult a trecut şi că rănile-s tot acolo, dar cineva ţi-a făcut anestezie pe nesimţite. Vei plânge de bucurie şi-ţi vei căuta doctorul. Abia când te va lua pe nepregătite vei realiza că ai făcut iar rău şi că aproape ai pierdut binele. Vei vedea că ţi-ai făcut ţie rău şi că ţi-ai furat binele de sub nas. Atunci vei alerga plângând de bucurie înapoi şi-l vei căuta. Vei scoate-n stradă toate câte ţi-au trecut prin suflet şi toate câte au lăsat semne, doar de dragul de a nu pierde ceea ce tocmai ai lăsat la un pas în urma ta. Va muri fiecare strop de frică, fiecare dorinţă de ură şi de nesiguranţă şi poate te vei accepta sau poate vei arde toate câte te-au durut şi câte vor mai veni.

Când începi să mergi înapoi, nimeni nu-ţi mai numără paşii, nimeni nu te mai salvează de la înec şi nimeni nu-ţi mai spune ce şi cum trebuie să faci. Se presupune că ştii ce-i bine şi ce nu, dar tu eşti la fel de înfrigurat şi speriat ca atunci când trecutul se punea înaintea picioarelor tale. Când îţi revezi urmele murdare pe zăpadă ştii cum ar fi trebuit să mergi fără să o răneşti şi fără să-i strici puritatea. Să o refaci nu mai poţi, iar să te păcăleşti cu o aparenţă nu are rost, căci durerea ei va zvâcni în capul tău zile-n şir, ani de-a rândul şi secole de aici înainte.

Când începi să dai înapoi, îţi închizi uşile spre viitor şi-ţi sperii speranţele. Când primeşti mesaje din trecut, deja ai obligaţia să te întorci înapoi doar pentru liniştea sufletului tău. Altfel, niciodată nu ţi se vor deschide uşile, iar ferestrele nu te vor lăsa nici măcar să aeriseşti ce a mai rămas din tine şi viaţa ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.