După cum spuneam și în cealaltă recenzie a unei cărți de Cecelia Ahern, iar am pierdut ore și nopți. Bine, câteva ore într-o noapte. Nu e puțin, e cât trebuie. De altfel, cartea a fost devorată repede, repede. Da, este o carte care se citește ușor. Nu trebuie ca toate cărțile să fie filosofice, cum nici nu trebuie ca toate cărțile filosofice să fie și bune. Această carte a Ceceliei Ahern — Mulțumesc pentru amintiri — este un roman dulce. Foarte dulce. Dar stați ușor, nu dulce în sens de plin de siropoșenii, cu dulce în sensul că este amuzant, are o simpatie care te face să-i absorbi fiecare foaie, fiecare pagină, fiecare paragraf, fiecare frază, fiecare cuvânt, fiecare literă.

Ei bine, citind cartea, mă tot gândeam cum va arăta acestă recenzie, iar când am pus totul cap la cap în mintea mea, am realizat că totul poate fi rezumat în ceea ce e scris pe spatele volumului. Dar cum, probabil, asta e ceea ce vreți să auziți, nu voi scrie ce puteți citi acolo. Ei bine, nu în totalitate.

Romanul în cauză prezintă eșecurile a două vieți care, la început par să nu aibă nimic în comun. Joyce este o femeie care, recent a pierdut un copil și care, văzând cum căsnicia ei o ia pe apa sâmbetei, se hotărăște să îi pună punct. Deși pentru soțul ei, Connor, despărțirea este dureroasă, este de acord cu ea și totul pare a se termina în liniște. Urme de regret apar în sufletele celor doi, dar după cum spuneam, doar urme. Joyce se hotărăște să se mute cu tatăl ei, un bătrânel de șaptezeci și cinci de ani pentru care viața abia începe. Fiind văduv de zece ani, rămâne complet devotat soției sale, casa fiindu-i plină cu fotografiile lor. Chiar dacă ar trebui să urmăresc rezumatul vieții fiicei sale, vreau să vă las pe voi să o descoperiți, așa că vă voi spune ceva ce mi-a ajuns mie la inimă — devotamentul lui față de soția sa. Deși moartă de atâția ani, el încă o iubește, încă-și plânge iubirea și încă face tot ce iubea ea să facă. Veți vedea câte ceva în citatele de la sfârșitul articolului.

Pe cealaltă parte, ne este prezentată viața lui Justin Hitchcock. Acest individ ține prelegeri despre artă, un mare cunoscător de arhitectură, vorbește fluent italiana și franceza, american mutat recent la Londra în urma divorțului. Este un bărbat frumos din ce-mi spune Cecelia în carte, iar frumusețea lui nu-l face să se inhibe prea mult după divorț. Nu mă înțelegeți greșit, nu a călcat strâmb, ci lucrurile nu au mai mers între ei. După un timp, se lovește de iubitul fiicei sale, Bea, dar și de iubitul fostei sale soții. Lucrurile nu se precipită atât de mult pe cât se așteaptă toată lumea, singura sa criză este provocată de posesivitatea și gelozia pe care acesta o are față de fiica sa. Laurence, iubitul fostei sale soții, este doar un pion ce, în momentele cheie, doar stă în picioarele lui Justin.

Destinul celor doi se leagă în Dublin. Joyce, în urma unui accident ce-i marchează sufletul, are nevoie de o transfuzie de sânge. Coincidența face ca, în aceeași perioadă, americanul nostru să doneze sânge, asta împotriva voinței sale. Frica sa teribilă de ace îl face să fugă de a face această “faptă bună”. Vrând să impresioneze o doctoriță frumoasă, acesta cedează și face marele pas. După ce sângele lui Justin ajunge în venele lui Joyce, acțiunea începe să prindă contur, iar romanul ia o ușoară tentă fictivă. Joyce se trezește peste noapte cu variate cunoștințe despre artă, arhitectură, se trezește că vorbește fluent franceză și italiană și că știe și latină. De parcă toate acestea nu ar fi suficiente, Joyce posedă niște amintiri ale unor momente pe care nu le-a trăit niciodată. Ceva îi face pe cei doi să se întâlnească într-o frizerie, iar ceva pare să-i lege. Ceva inexplicabil. Și… începe vânătoarea! Probabil vă gândiți că totul va fi lapte și miere, vor merge să-și vorbească, vor avea câte momente dulci și… bum! Vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

Ei bine… vă las pe voi să citiți, comandând cartea de aici saau vă aștept la concursul de pe pagina blogului: Din seria scurt . Este destul de simplu, tot ce trebuie să faceți este să urmăriți pașii din descrierea ultimei postări. Vă aștept!

În încheiere, vă sfătuiesc să citiți această carte. Cecelia Ahern este genul de scriitoare care poate pune pe picioare orice suflet trist și din acest motiv am ales să continui să-i citesc cărțile. Vă sfătuiesc să continuați și voi sau, dacă nu ați citit nimic din ce a scris, să-i acordați o șansă. Nu vă va dezamăgi. Pe cuvânt de cititor!

Tata coboară măsuța, scoate fotografia mamei din buzunar, o așează pe masă cu fața la fereastră. Își lasă scaunul pe spate și privesc amândoi marea nesfârșită de norișori albi care dispar sub noi fără să mai scoată un cuvânt tot restul zborului.

 

E drăguț să fii important, Gracie, dar e mai important să fii drăguț.

 

Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură. Trecând linia de demarcație în teritoriul opus.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.