De ceva timp nu am mai ascultat deloc muzică românească, nici cântăreți români nu prea mai ascult, iar motivele, cel puțin pentru mine, sunt foarte solide. Unul din ele ar fi acela că muzica românească nu prea mai transmite. Nu mai găsesc nicăieri un artist care să-mi facă pielea de găină cu o linie melodică frumoasă și câteva versuri sensibile. În muzica noastră de actualitate rupem paturi, sunăm, sunăm, sunăm, sunăm, ….. sunăm, pierdem războaie cu cine știe cine, facem, dregem, ne îndrăgostim de câte trei persoane în același timp și apoi tot pe ele dăm vina că ne doare pe noi chestia aia care ar trebui să fie inimă și să poartă sentimente solide.

Nu mai avem piese noi care să te sfâșie cu dorul pe care-l transmit, cu iubirile imposibile, nu mai găsesc piese pline de sentiment și de bun gust. Spun asta din prisma unei adolescente care este supusă, zi de zi, la tot felul de evenimente, de oameni, de gusturi, de gesturi și de acțiuni. Și, în plus, ce știu eu de muzica bună de acum mult timp? Am avut și am norocul de a avea părinți iubitori și cunoscători de muzică bună, de muzică veche. Părinții m-au crescut cu Bosquito, cu Phoenix, cu Laura Stoica, Ducu Bertzi și mulți alții. Apoi am început eu să-i descopăr pe cei de la Holograf, de care m-am îndrăgostit iremediabil, pe cei de la Direcția 5, Anda Călugăreanu, Florin Chilian cu cele 10 întâmplări ciudate și-o minune. Cântam atât de des Dragostea din Tei de la O-zone și Gașca mea de la Hi-q…

Într-o zi, nu știu ce pași m-au purtat pe drumul lui Tudor Gheorghe. Doamne, ce versuri, Doamne, ce om! Vă rog, nu vă recomand, descoperiți-l pe Tudor Gheorghe și nu vă veți mai putea sătura de el. Apoi, gândiți-vă la măreața Angela Gheorghiu, care a ajuns să cânte pentru regina Elisabeta. Presupun că toți știți piesa Copacul,unde mai găsești azi o piesă care să transmită așa mult ca aceasta sau ca cele ale Laurei Stoica? Și îl mai știe cineva pe Florian Pittiș?

Totuși, oare știe toată lumea cine-i Anton Pann sau cine-i George Enescu? Fraților, încercați să ascultați muzica românească veche, folclor, muzică bună. Renunțați la toată această muzică din comerț, la tot ce se cântă că se vinde. Nu mai ascultați piese alcătuite din 2 versuri care se repetă la nesfârșit pe o linie melodică ce diferă de la un minut la altul doar prin volum. Căutați muzica ce vă transmite, ascultați muzica ce vă face să vreți să o puteți închide undeva într-un colț de inimă. Ascultați piesele peste care s-au vărsat lacrimile compozitorilor, nu orice melodie care se scrie-n stare de plictiseală și ebrietate. Vă rog, redescoperiți muzica românească. Sunt atâția artiști minunați care au murit sau care mor în mințile noastre. Nu are niciun rost să îi enumăr pe toți, la urma urmei, nu voi schimba nicio mentalitate. Probabil nimeni nu va citi aceste rânduri, deși mi-aș dori să cred că, undeva, am reușit să întorc un om cu câțiva ani în trecut, sper că un român se va întoarce și va șterge de praf câteva discuri (link-uri de youtube) pentru câteva minute de muzică bună.

Și artiștii folk îi mai știți? Tatiana Stepa este o minune, Emeric Imre are cele mai metaforice și frumoase piese, sau pe Valeriu Stelian cu amintirile lui cu haiduci? Ohoo, nu aș uita-o nici pe Ada Milea cu celebrele ei piese de care nu mă pot sătura. Pe Walter Ghicolescu îl știți? Ascultați-i piesele și încurajați-l să mai reverse puțină sensibilitate pe toate insensibilitatea aceasta perversă de care este încărcată muzica românească.

Nu lăsați artiștii să piară, nu lăsați amintirea muzicii cu adevărat bune să se transforme-n praf așezat undeva, printre clipele pe care le-au trăit părinții și bunicii noștri. Apreciați ce aveți și ce v-a fost lăsat. De ce? Pentru că suntem exact ce ne lasă istoria.

Vă las aici versurile unei piese folk de care m-am îndrăgostit, dar și un link în care este cântată de cea mai potrivită persoană care o putea cânta (părerea mea). Mi se pare că versurile se potrivesc cu rugămințile mele, așa că luați-le metaforic și veți înțelege unde bat.
Așadar, o aveți aici pe Adelina Timofte cu piesa Din Bătrâni și aici aveți versurile scrise de Gil Ioniță:

R: De la mosii nostri noi am invatat
Doina si balada ce ni le-au lăsat.

1.Imi amintesc de vremea pe cand
  Ascultam fascinat un bătran,
  Avea ani multi mosul si-a trait umbland 
  Prin tzara de piatra si miros pagan.

2.Parul sau alb murmura bland o doina,
  Mustata si barba un cant haiducesc,
  Dar mainile lui, mainile-acelea
  In zbarciuri mi-aratase cum invinse durerea.

3.Mi-au povestit mainile sale
  De vremuri cu daci si romani.
  Mi-a dat Dunarea si Carpatii pan-la poale,
  Mi-a spus: "Ai grija, sunt ale tale!"

4.Sunt multi ani de-atunci si mereu mi-amintesc
  De batran si de pletele sale
  Acum sunt eu mos si la randu-mi iti spun:
  "Ai grija, sunt ale tale!"

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.