Pe măsură ce crești și pășești prin lume, dai peste tot felul de oameni alături de care trăiești tot felul de experiențe. E un adevăr general valabil pe care oricine-l poate spune cu aceste cuvinte sau cu altele care să sune mult mai bine decât ale mele. Privind la toate acestea, ajungi la un moment din viață în care simți nevoia să păstrezi iubirea. Vrei să o găsești, să o păsterzi și să faci cumva să nu-i dai drumul.

Să spunem că reușești să găsești în cineva acest sentiment și că-l și poți împărtăși. Totuși, când te vezi cu sacii în căruță, frica te cuprinde și, cu pași nesiguri și lenți, dai înapoi. Brusc, iluzia iubirii se spulberă, iar realitate te izbește puternic în față. Lucrurile nu-s așa cum te așteptai, e mult prea mult sentiment, poate și intensitatea lui crește, iar vulnerabilitatea te invadează. Începe să te sperie în așa fel încât fiecare defect pe care-l deții să pară că se amplifică și autosubestimarea pune stăpânire pe tine. Frica te cuprinde în toată splendoarea ei, iar atunci dai drumul iubirii și fugi de ea mâncând pământul. Noblețea acestui sentiment se transformă brusc într-un război interior de care nu știi cum să scapi. Nici nu încape vorbă de luptat – pur și simplu vrei să fugi.

De ce ne este atât de frică să ne lăsăm iubiți atunci când iubim? Întrebarea are un răspuns clișeic, bineînțeles. Oamenii scriu despre clișee în speranța că o frază va suna altfel decât toate celelalte scrise deja și va ajuta măcar un om. Acest lucru încerc să-l fac și eu. Încheind această paranteză, cred că răspunsul v-a trecut prin cap din momentul în care ați citit titlul articolului: nu mai suntem dispuși să suferim și să o luăm de la capăt. Probabil de aici pornesc majoritatea fricilor. Dar dacă nu cunoaștem puțină tristețe și durere, de unde să știm cum se simte fericirea? Am învățat să trăiesc fără regrete, iar greșelile și momentele grele prin care trec sunt cel mai frumos dar pe care-l pot primi de la viață. De ce? Pentru că știu că nu voi mai trece prin așa ceva încă o dată, pentru că mai mult ca sigur am reușit să învăț cel puțin un lucru din acea situație și pentru că fiecare clipă care trece mă ajută să devin omul care vreau să fiu. O statistică spunea că ceea ce simți în acest moment, vei mai simți o singură dată-n viață, peste 57 de ani. Pare ireal, nu? Eu tind să cred că este adevărat. Oamenii sunt mult prea complecși pentru a fi încercați mereu de aceleași 2-3 stări de bine sau de rău. Așa că, de ce să nu trăim, pur și simplu, momentul?

Totuși, de ce ne-ar mai fi frică să iubim? Pentru că nu vom fi mereu fericiți? Prostii. Niciodată nu va fi așa cum ne-am dori să fie, dar nu a spus nimeni că pentru lucrurile cu adevărat frumoase nu merită să lupți puțin. Frica e un pretext – curajul și puterea sunt drumul sigur. Caută puțin în inima ta și vei găsi acolo tot ce ai nevoie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.