Număr stelele pe cer, aşteptând să te revăd pe tine în razele răsăritului. Mai e cale lungă până dimineaţă. E încă noapte, e încă august şi nu pare să-mi fie frig cu toate că mercurul se retrage la culcare. Luna nu a răsărit. Cred că vom avea o noapte fără lună. Mi-e dor de ea. N-am văzut-o de când îmi folosesc lacrimile drept cerneală şi scriu la lumina stelelor. Uneori aş vrea să întind mâna spre cer şi să iau una între palme, privirea mi se întunecă deseori şi poate lumina ei curată îmi va lumina noaptea. Sau poate-mi va ţine de urât şi-mi va spune poveşti. Poveşti despre lumea de dincolo de soare, poveşti despre îngeri, poveşti de la Creangă şi Andersen. Poate e prietenă şi cu gemenii Grimm. Mi-e dor de basmele lor. Cred că o voi chema la mine doar ca să o rog să mă ia cu ea. Cine ştie? Poate aşa-mi voi păstra copilul din suflet şi voi putea să ascult toate basmele scrise şi spuse de tine.

Untitled | via Tumblr

Încă e august. Încă e noapte în august. Oare soarele va răsări şi pentru mine dimineaţă sau voi fugi de lumină? Poate va fugi lumina de mine. N-am de unde şti ce vipere mă aşteaptă după colţ. Stelele nu le pot vedea, stelele nu mai pot avea grijă de mine, de asta am nevoie de una aici. Nu vreau să cadă o stea, vreau doar să coboare pentru puţin timp. Vreau să mă lumineze câteva momente pentru că mă cufund în întuneric. Mă fac una cu noaptea de august: mică, nevăzută şi fără putere. Cum voi ridica zorii dacă nu pot ridica luna să ajute stelele să lumineze noaptea? Intru în întuneric fără ele, mă pierd de lumină. Îmi voi lua călimara cu lacrimi şi-un stilou mai vechi. Găsesc eu pe ce să scriu, poate cuvintele vor face lumină.

Încă e noapte în august şi încă-mi e sufletul singur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.