A tras draperiile grele ale camerei și s-a închis între hârtii și praf. Ar fugi dincolo de ferestre și s-ar ascunde tot mai adânc în bucățile de inimă ce i-au mai rămas atârnând undeva prin cutia toracică. Adună câteva hârtii de pe masă, aprinde o lumânare din ceară veche și începe să se joace, să alerge pe hârtie, să-și cotrobăie prin minte și să-și închidă mai apoi ușile. Se face frig și mai închide și-o fereastră, e gol pe dinăuntru, deși afară de plin de zâmbete și ochii sunt plini de sclipiri. Se uită-n stânga și-n dreapta de parcă ar vrea să piardă bucăți de timp și să le închidă departe de tot ce este și de tot ce ar trebui să fie. Apoi își închide ochii și-și pleacă pleoapele dintr-o singură suflare. Curg câteva lacrimi curate și reci, iar pleoapele i se dezlipesc greoi. Ochii mari și verzi erau acum mai obosiți ca niciodată, iar irișii săi nu mai străluceau, ci ardeau în lumina slabă a lumânării. Ridică privirea spre tavan și-și lăsă capul pe spate ca și cum și-ar fi lăsat grijile să-i cadă de pe umeri.

Se ridică încet de la masă și redeschise draperiile. Deschise larg ferestrile și lăsă toată răcoarea să intre în cameră, lăsă vântul să-i cuprindă și să-i înghețe trupul rece și firav. Lăsă ferestrele deschise și se întoarse spre masă, luă hârtiile în mână și se întoarse să poată privi stelele. Se aplecă ușor peste pervaz și lăsă foile să zboare-n noapte. Nu spera ca cineva să le citească, nu spera ca cineva anume să o facă, ci spera doar să nu se piardă definitiv. Își dorea ca peste ani și ani, să fie găsite sub o piatră albă de un copil singur, de un copil trist, de unde copil care este în căutare de ceva, dar care nu știe ce caută. Pentru că și ea a scris, dar nu știe ce a scris. A închis acolo, după gratiile de celuloză, jumătate din cioburile de inimă rămase. Le-a scris și le-a uitat acolo, de asta nu-și mai amintea ce a scris. Oricât de mult ar arunca de ea dincolo de fereastră, nu uită ce și cui trebuie să ofere.

A lăsat noapte să o cuprindă, să o închidă și să o ia din soare. A lăsat noaptea târzie să se piardă prin ea, iar ea să s-a pierdut prin noapte. S-a lăsat dusă unde îi era locul. Unii oameni sunt aici doar în treacăt, doar din greșeală, doar pentru un popas, doar pentru o clipă, doar pentru un lucru. Ei nu pot fi înțeleși aici pentru că locul lor este tocmai dincolo de frânturile de viață de aici.

A plecat, noaptea a luat-o și a închis ferestrele în urma ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.