Lumea devine din ce în ce mai comodă, din ce în ce mai lenesă, mai fricoasă şi mai…laşă să-i spun? Da, lasă. Oamenii nu mai au de multe ori curaj să fac un pas pe care, probabil, ar putea decide dacă nu soarta, măcar o parte din ea. Nu îndrăznesc să facă pasul spre ceea ce le-ar putea aduce garantat fericire şi mai ales pentru ce-şi doresc să obţină. Sincer, nu e deloc greu de înţeles. Am să vă dau un exemplu pe care un om de suflet mi l-a dat şi mie. A adresat următoare întrebare: de ce copiii mici învaţă atât de repede să meargă în picioare?  Răspunsurile au fost diferite, pornind de la pentru că-s mici/ pentru că ei nu cad de foarte sus până la tot felul de glume care de care mai inventive. Dezbateri multe, până când cineva a venit cu următoarea idee: ei nu cunosc frica, aşa-i? şi aşa a şi fost. Bebeluşii cad şi se ridică râzând, fără frica de a se face rău, de a se răni şi fără gândul că ar avea ceva de pierdut. Pe scurt, ei nu se gândesc la riscuri, iar acest lucru este pe cât de preţios, pe atât de folositor. Uneori naivitatea aduce la viaţă cele mai ingenioase idei şi produce lucruri uimitoare. Revenind la subiect, oamenii au încetat să facă primii paşi spre fericire pentru că tendinţa de a evita riscurile şi a fugi de consecinţe este mai mare decât dorinţa de a realiza imposibilul şi, odată cu el, să-şi ducă sufletul spre nobilul scop de a iubi (iar aici nu fac referire doar la oameni, ci şi la locuri, obiceiuri şi….hai că ştiţi mai bine decât mine). 🙂

Frica noastră este aceea de a fi greşit înţeleşi, de a trage consecinţe umilitoare sau dureroase pe urma noastră şi de a nu face totul greşit. De cele mai multe ori, avem impresia că intenţiile noastre vor fi înţelese greşit. Ei bine, intenţiile nu sunt greşit înţelese dacă sunt nobile, dar acţiunile pot fi uşor neglijente, însă niciodată greşite. Bine, acum depinde şi de caz, nu poţi ucide un om pentru că a ucis pe altcineva, că ce? Scop nobil. Eu sunt o sentimentalistă, vorbesc de planul sentimental şi acest lucru poate fi transpus şi pentru planul profesional, bineînţeles.

Uneori, a face primul pas este lucrul cel mai bun pe care-l poţi face. De cele mai multe ori aştepţi ca cealaltă persoană să facă primul pas, iar omul de la care tu aştepţi, aşteaptă, la rândul său, de la tine. Iar aici apare efectul timpului. Vreme trece, vreme vine, iar nerăbdarea se sedimentează într-o răbdare atât de bine structurată încât pierdeţi amândoi scânteia pe care habar n-aveaţi că celălalt o posedă. Să faci primul pas înseamnă să-ţi asumi nişte riscuri, să ai curaj şi un strop de putere să răspunzi pentru ce va urma. Dacă nu încerci, de unde ştii ce va avea să urmeze? De unde ştii că va fi rău? De unde ştii că va fi bine? Mereu am fost de părere că riscurile duc spre lecţii pe care nimeni altcineva nu ni le-ar fi putut preda sau învăţa. E bine să înveţi din greşelile altora, din experienţele altora, din cărţi, filme sau mai ştiu eu ce, dar când simţi lecţia pe propria piele, totul ia o altă formă, iar tot binele şi răul se pliază după forma sufletului tău, suficient cât să poţi duce, suficient cât să respiri şi suficient cât să faci ca totul să ajungă conform dorinţelor tale.

Vreau să închei, dar nu înainte de a vă spune să riscaţi. Riscaţi pentru fericirea voastră! Riscaţi pentru binele vostru! Riscaţi pentru ce vă place! Riscaţi pentru ce iubiţi! Riscaţi pentru ceea ce vreţi să deveniţi! Riscaţi pentru ce merită să riscaţi, iar dacă eşuaţi, suportaţi consecinţele! Uneori e mai bine să cazi decât să ajungi în vârf.

Cred că unul din cele mai mari riscuri în viaţă este să nu ai niciodată curajul să rişti.

Oprah Winfrey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.