De ceva timp încoace, ajung să vorbesc cu oamenii și să aud tot mai des replica „Nu pot!”, „Nu fac față” sau „Nu se poate.” Stai un pic! Cum adică nu se poate? De ce să nu se poată? De ce nu faci față? De ce nu poți? După ce am realizat că și eu aveam aceeași obișnuință de a da aceste răspunsuri, am încetat să mai gândesc așa. Acest lucru s-a întâmplat cam la începutul primului an de facultate, când o profesoară (care-și merită pe deplin acest titlu), ne-a spus că nimic nu este imposibil și că nu există „nu pot”. Am stat puțin să mă gândesc la toate momentele în care am folosit și eu cele două cuvinte. Oare chiar nu puteam? Ba puteam.
Partea amuzantă abia acum vine. Când am încetat să spun acea ”expresie”, fiind convinsă că totul este posibil, am încercat să găsesc tot felul de scuze pentru care nu voiam să fac anumite lucruri, să merg în anumite locuri și așa mai departe. Amuzant este că până și eu începusem să cred că nu pot, deși nu voiam, iar apoi mă trezeam că n-am cu ce-mi umple timpul (și aceasta este tot o poveste de oameni leneși pe care o lăsăm pentru alt articol).

Acum, luând-o drept, chiar nu există „nu pot”. Există doar câteva scuze infecte pe care le folosim mereu atunci când suntem prea speriați să mergem înainte, să riscăm, să încercăm și să nu avem nimic de pierdut. Oamenii eșuează, dar nu pentru că nu au putut să o facă, ci pentru că în acel moment erau suficient de pregătiți. Câteodată, pur și simplu nu e momentul să excelezi sau pur și simplu să faci un lucru mărunt, dar asta nu înseamnă că nu poți. Eu nu cred în coincidențe și nici în întâmplări, la fel cum nu cred nici în imposibil. Oamenii sunt puternici, doar că, de cele mai multe ori, au nevoie ca acest lucru să le fie reamintit.

Ca să dau puțin sens acestui articol, vreau să îți ofer un sfat. Nu trebuie să-l iei în considerare, dar dacă-l citești, poate că într-o zi te va ajuta să mergi mai departe și să mai încerci o dată. Atunci când simți că, indiferent de ce ai face, nu îți iese și vrei să spui că „nu poți”, oprește-te o clipă, respiră și amintește-ți că faci ceva greșit. Te desconsideri. Sunt extrem de sigură că te superi foarte tare atunci când cineva îți pune aptitudinile la îndoială. De ce nu te superi pe tine atunci când tocmai tu te îndoiești de propriile puteri? Descurajările altora și gurile rele sunt atât de irelevante, încât ar trebui ca cineva să scrie o comedie despre ele. Dar când vine vorba de propriile gânduri care te desconsideră, ar trebui să te hotărăști să-ți pui serios țiglele pe casă (mereu mi-a plăcut expresia aceasta). Analizează situația încă o dată și vezi unde linia începe să se curbeze, în loc să meargă drept înainte. Ai răbdare și ia-o încet de la capăt. Ce ai de pierdut? Timp? Niciodată. Timpul nu poate fi pierdut, în fiecare zi mai primești 24 de ore – folosește-le!

Acum, ca să las puțin garda jos, există mereu excepții de la regulă. Totuși, faptul că tu n-ai chef să-ți deplasezi corpul și să faci ceva productiv, chiar dacă nu-ți iese din prima, nu e un motiv pentru care să spui „nu pot” și să te consideri o excepție. Așa că, data viitoare când îți vine să spui acele două cuvinte interzise, mușcă-ți limba și încearcă să poți. A treia oară chiar îți va ieși. Sau a zecea. Tu…doar încearcă!


P.S.: Chiar ar trebui ca cineva să interzică acele două cuvinte.

Photo by Becca Matimba on Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.