Mă gândeam zilele trecute la cum ar trata un alcoolic dependența de alcool, un fumător dependența de tutun sau un om oarecare dependența de droguri. Fiecare dependență poate fi tratată. Nimic nu este definitiv și nici imposibil de realizat. Dacă veți citit Shantaram și Umbra Muntelui (două cărți minunate care umbresc firul unei singure povești), veți avea ceritudinea că aproape orice dependență poate fi tratată cu o cantitate de efort specifică fiecărui caz în parte. Trebuie să recunoaștem, niciodată nu va fi ușor să renunți la un viciu pe care l-ai cărat cu grijă pe umeri o viață întreagă. Când ajungem într-un anumit punct al vieții, simțim cât de tare ne apleacă spre pământ greutatea dependenței.

Ce facem cu dependența pe care o avem față de oameni? Acum câțiva ani, când oamenii au început să nu se mai despartă de telefoanele lor, am văzut un “citat” care mi s-a părut foarte interesant și care mi-a rămas în minte: nu sunt dependent(ă) de telefon, ci de oamenii cu care vorbesc. Mi-a plăcut enorm această replică pentru că, la rândul meu, nici eu nu puteam lăsa telefonul din mână tocmai din cauza anumitor persoane cu care țineam neapărat să păstrez legătura. Cu trecerea timpului, oamenii au început să plece, fericirea mea a început să se cutremure, să se subțieze sau să se întărească odată cu plecarea și venirea oamenilor prin viața mea. Deodată devenisem o stație de tren prin care unele trenuri doar trec, unele staționează efemer și alte trenuri opresc, iau pasagerii și pleacă.

Așa am văzut eu, pe propria-mi piele, cum dependența de oameni este cel mai greu de tratat. Gândește-te tu, cititorule, de câte ori ți-a apărut o lacrimă în colțul ochiului când oamenii tot plecau și se îndepărtau rând pe rând. Gândește-te cât de mult ți-ai dorit ca unii oameni să rămână o veșnicie și încă un pic lângă tine și amintește-ți cât de repede au plecat. Amintește-ți de câte ori ai plecat tu fără ca măcar să te uiți o clipă înapoi. Știi ce ai lăsat în urmă? Rar reușim să plecăm fără a întoarce măcar un zâmbet cu susul în jos și trist este faptul că tot la fel de rar reușim să fim fericiți fără ca bucuria noastră să depindă de oameni.

Acum vreau să vă arăt câteva imagini luate de pe http://www.huffingtonpost.com care dovedesc faptul că a fi singur (a locui singur, în cazul fotografiilor) este chiar un beneficiu. Astfel înveți cum să petreci timp de calitate cu tine și câtă fericire poți găsi în acest lucru. Niciodată nu vei găsi adevărata fericire în alți oameni. Totul trece mai repede ca o frunză căzută în apele mici ale unui pârâu de munte și, când seacă, tu trebuie să alegi dacă înainte de a piere, te agăți de o fericire trecătoare sau plutești până la ultima suflare. Imaginează-ți că ești frunza. Dacă rămâne pârâul fără apă, plângi agățată de un mal spinos sau te lași dus(ă) de valurile mici și reci până în infinitatea oceanului?

Un lucru vreau să vă mai spun: când lumea pleacă și simți că te sufoci de singurătate, închide ochii și ascultă liniștea, ascultă-ți bătăile inimii și bucură-te de tine. Caută fericirea în singurul loc în care o vei găsi veșnic – în ceea ce ești.

2 Comments on Oameni dependenți de oameni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.