Aș vrea să văd prin oameni, dincolo de ei,

dincolo de suflete,

de chipuri, de șoapte și de

răsărituri,

dincolo de flori și măceșe,

dincolo de vise,

dincolo de mreje,

dincolo de priviri aruncate pe furiș,

dincolo de secrete,

dincolo de plete,

dincolo de speranțe aruncate-n vad,

dincolo de gânduri,

dincolo de fard,

dincolo de zâmbete și dincolo de lacrimi,

dincolo,

doar dincolo de fapte și dincolo de patimi.

 

Vreau să citesc prin oameni, prin ale lor suflete,

prin ochii lor ce se ascund sub pleoape,

prin gesturile ce se perindă prin fapte,

prin gânduri s-alerg,

să sar prin vise,

să rescriu povești nescrise,

să închid și să deschid doar amintiri,

să le citesc și să le șterg

frici,

trăiri;

să-i ascund de ei și să-i deschid spre

sine,

să le fac cărare, drum

spre mine,

să-i închid dincolo de stele,

să le fac nopțile

mai rele,

să le citesc până și lacrimile de dor,

să le citesc cuvinte,

să le citesc pe buze

tot ce-ar vrea să-și spună, dar nu pot,

să le ascund, să le mai cresc,

să le pierd,

să le citesc

și iar să-i las.

Că de, sunt doar oameni

fără glas,

fără sete,

fără viață,

fără vise

și fără dimineață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.