Ne e frică să iubim?

Pe măsură ce crești și pășești prin lume, dai peste tot felul de oameni alături de care trăiești tot felul de experiențe. E un adevăr general valabil pe care oricine-l poate spune cu aceste cuvinte sau cu altele care să sune mult mai bine decât ale mele. Privind la toate acestea, ajungi la un moment din viață în care simți nevoia să păstrezi iubirea. Vrei să o găsești, să o păsterzi și să faci cumva să nu-i dai drumul. (mai mult…)

Dacă nu ești gata, nu iubi.

Când m-am gândit eu c-ar trebui să încep să iubesc, am luat Iubirea ca pe-o părere de sentiment – avea o culoare vagă, neclară. Era o combinație de mai multe culori șterse care-și dădeau ultima suflare la marginea unei oaze reci și limpezi de apă. O vedeam mică și plăpândă, abia respirând în încercarea ei de a alege între viață și moarte – între a înflori și a se ofili. Am văzut abia atunci cât de fragilă este Iubirea și câtă nevoie are să fie ținută-n viață, căci atunci când m-am gândit eu să iubesc, ea a început să se ofilească. (mai mult…)

Mințim prea ușor

De ce oamenii mint mereu alți oameni?
Pe cât de obosită este această întrebare, pe atât de simplu este răspunsul. Mai bine zis, pe atât de simple sunt răspunsurile. Oamenii, cel mai des, mint din comoditate. Este mai ușor să scapi de gura celui de lângă tine atunci când îi bagi o minciună care să-i dea răspuns tuturor întrebărilor. Uneori, mai mințim și din dorința și disperarea de a fugi de responsabilități, chiar dacă ar trebui să ne asumăm în totalitate adevărul. Mințim pentru că nu știm altfel, pentru că nu putem altfel, pentru că uităm și distrugem neprețuirea adevărului, pentru că, în zilele noastre, cuvântul nu mai are absolut nicio valoare. (mai mult…)

Toamna are miros de…

Știu că a venit toamna de pe la sfârșitul lui august. Se simte-n aer, în amiaza mare, că soarele nu mai este atât de copleșitor. E suficient să intru în grădină și să privesc cu puțină atenție viața ce crește acolo – petale mov și-o tulpină subțire, albă, firavă. Un pui de balerină dansează printre firele încă verzi de iarbă – o brândușă mică și plăpândă, răsărită ca un ghiocel în opulența verii care-și strânge ușor bagajul. Așa știu eu că vine toamna. Cândva nu-mi plăceau brândușele, nici toamna nu-mi plăcea. Semăna cu o moarte îmbrăcată frumos – nimic bun nu-mi prevestea apariția brândușelor, chiar nu-mi plăcea de ele. Acum lucrurile s-au schimbat. Îmi plac brândușele și luna octombrie. Toamna nu mai e moarte. Toamna e acel moment când totul, dar absolut totul din jurul tău, se dezbracă de o haină care, pe ici, pe colo, s-a uzat și murdărit. Așa este ea, o mică șireată care pare că-ți ia, dar îți dă mai mult decât ai putea duce. Cât de frumoasă și bogată e toamna, Doamne! (mai mult…)