Suflete sau poate doar oameni

Oameni, oameni şi creaturi ce se plimbă pe străzile atât de aglomerate. Cine ştie ce se află în minţile şi sufletele lor? N-avem de unde şti nici măcar dacă în trupurile reci se află inimi calde sau doar pietre, sloiuri de gheaţă.

Mi-am luat o zi liber. Am vrut doar să privesc, să ascult şi să înţeleg oameni. Necunoscuţi. Să ghicesc ce se află în sufletele lor doar privindu-le graba, să le împart gânduri bune, nu vorbe, ci gânduri, fără a afla de la cine, fără a afla de unde, fără a le păsa, pur şi simplu să le primească.

Am fost atentă la fiecare chip, la fiecare privire, dar fără a atrage atenţia. Să fim serioşi, ar fi teribil de ciudat să mergi pe stradă şi să realizezi că cineva se holbează la tine.

Ce-am observat? Că oamenii sunt prea grăbiţi, prea agitaţi, prea fugăriţi de timpul care stă pe loc pentru ei. El nu trece, noi trecem prin el şi tot noi alegem cât de repede să facem asta. Am văzut oameni nepăsători, oameni cărora li se rupe inima de suferinţa altora, dar care nu îndrăznesc să ajute, oameni şi oameni.

Sicute couple | via Tumblrnceră să fiu, cel mai mult mă impresionează cuplurile trainice. Am întâlnit doi tineri cu părul nins şi cu zâmbete pe frunte, dar care aveau privirea plină cu iubire. Mergeau încet pe trotuarul îngheţat. Domnul ţinea geanta soţiei, iar aceasta se ţinea de braţul lui şi, în graba mea, am auzit-o mulţumindu-i. Nu ştiu dacă a fost pentru simplul fapt că o sprijinea pe gheaţă sau pentru faptul că se află lângă ea. I-a fost aproape.

Timpul are răbdare cu ei, nu mai fug de timp, iar timpul nu mai fuge după ei.

În aceaşi măsură am întâlnit şi o pereche de soţi cu mai puţini ani de experienţă, cu mai puţin timp parcurs. Doamna mergea agitată înainte, reproşându-i ceva soţului dumneaei, în timp ce bietul bărbat Flags up mergea în spate, cu capul aplecat, trist şi, poate, ruşinat de împrejurare.

Ei nu aveau răbdare cu timpul, fugeau prin şi de timp. Simţeau că nu-l au.

Pentru mine nu era decât o obişnuită după-amiază, tocmai ieşisem de la ore, dar pentru ei ce avea să însemne? Am observat că toţi cei care, asemeni mie, au ieşit de la ore nu acordau atenţie decât telefoanelor şi subiectelor pentru orele de la care vor chiuli mâine, jocurile care-i aşteaptă acasă şi câteva injurii adresate unii altora sau spune în absenţa altor prieteni. Un lucru normal?

Nu mi se pare. Nu-şi folosesc timpul. Nu aleargă prin el, nici nu stau degeaba. Îl ignoră.

Ca de obicei, ca în fiecare oraş, nu lipseau oamenii străzii, cei care aşteptau puţină milă şi înduioşare. De-am fi atenţi o clipă la ei, ne-am putea da seama cine suferă cu adevărat şi cine nu.

De ne-am acorda o clipă nouă, am realiza cât de multă nevoie au alţii de noi, cât de mult tânjesc sufletele din jur după iubire, atenţie şi suflete calde. Puţini sunt cei care au nevoie pentru a fi fericiţi de ceva mai mult decât gânduri calde, suflete frumoase, iubire necondiţionate şi zâmbete sincere. Puţini sunt cei care fug de oameni pentru a nu primi iubire şi la fel de puţini sunt şi cei care ascultă, privesc şi contemplă. Analizează şi înţeleg, iubesc şi respectă. Puţini sunt cei care-şi deschid sufletele doar pentru a face bine riscând să fie răniţi. Puţini sunt cei care-şi oferă din timp pentru fericirea altora. De ce? Pentru că ei habar nu au că toată fericirea oferită se va revărsa asupra lor, că tot binele ca veni înapoi, necondiţionat.

Însă, mai puţini sunt cei care fac bine şi nu aşteaptă binele în schimb.

Scrisoarea unei îndrăgostite

Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte.

Octavian Paler

Continuă lectura „Scrisoarea unei îndrăgostite”

Ce-ar fi dacă?

Cum ar fi ca într-o zi să ne trezim bătrâni? Noi, generaţia tânără, liceeni şi studenţii de azi, toţi oamenii în putere şi în floarea vârstei, să ne trezim cu toţii, într-o dimineaţă că avem peste 70 de ani. Sunt sigură că prima dată toţi ar crede că nu e decât un vis, că e un coşmar care dimineaţă se va termina la fel de repede cum a început, dar când vom realiza că nu e aşa? Ce vom face atunci? Continuă lectura „Ce-ar fi dacă?”