Cine suntem cu adevărat? Noi, tinerii de azi. Cine suntem?
Adevărul pur este că suntem o generaţie pierdută. Nu este nevoie să recunoaşteţi că nu avem nici cel mai mic interes pentru ceea ce ar fi bine să facem. De cele mai multe ori facem ce trebuie să facem (sau ce considerăm că trebuie), nu ce ar fi bine. La urma urmei nu trebuie să face nimic , ci ar fi bine să facem. (pr. Nicodim Petre) Îţi spune cineva că trebuie să faci un anumit lucru? Poate, dar nimeni nu te poate obliga să faci ceea ce nu vrei, nu poţi şi/sau nu ai chef.

Nu e nevoie să recunoşti nimic. Nimănui, niciodată, dar măcar cu tine însuţi să fii sincer. Sinceritatea faţă de propria persoană, cred eu, este cea mai dură şi aspră formă de sinceritate.

Faţă de sufletul propriu nu ai ce ascunde, dar asta nu-i nimic. Nuditatea în faţa sufletului propriu este lucru mare. Nu te pune sufletul să-ţi recunoşti nimic. De ce? Pentru că ştie deja totul. Aşa că de ce nu ne-am recunoaşte propriile greşeli? Şi de ce nu suntem capabili să ne asumăm propriile răspunderi şi consecinţe, urmării fiind ale propriilor decizii?

Probabil.

Mândrie?

Şi mai probabil.

Însă-mi permit să am convingerea şi dreptul să mă contrazic. Nu suntem tocmai o generaţie pierdută. Există acel 5% din cei de vârsta mea, a noastră, care nu văd doar în faţa. Care citesc doar pentru ei, nu pentru că sunt obligaţi. De unde ştiu? Cunosc astfel de oameni. Există acei oameni care-şi permit să urce câte o treaptă spre realitate în fiecare zi.

De ei avem nevoie.

Şi ce pot spera? Ca aceşti oameni să nu moară niciodată. Sunt ca ultima gură de aer a unui scufundător, ultima speranţă de a ajunge la suprafaţă. De ei avem nevoie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.