Ne facem iar praf și pulbere,
alergând
din scoarță-n scoarță de copac
și-n insomnia

unei inexistente uitări
te las totuși să curgi pe o apă de sâmbătă,
agățat de pârghii,
ucis și vătămat în humă,
în pământ.

Culege-mă fărâmă cu fărâmă de pe cer
ca să-ți culeg și eu
cerul fărâmă cu fărâmă.

Pune-ți scripeți în fața casei,
înalță-i cu privirea
și taie-le aripile
în zbor.

Lasă-mă să fiu iar pulbere și praf,
apus crepuscular,
culoare
și
lumină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.