Voiam să vezi ce înseamnă curajul adevărat, fiindcă, vezi tu, curajos nu e omul cu pușca-n mână. Să fii curajos înseamnă să știi că ești pierdut înainte de a întreprinde ceva, totuși, întreprinzi oricum, și mergi până la capăt, orice-ar fi. Rareori învingi, totuși se întâmplă câteodată.

,,…Să ucizi o pasăre cântătoare” este unul din acele romane din care chiar ai ce învăța. Am citit-o acum câteva luni, dar am tot amânat să-i fac o recenzie. Adevărul este că nici nu am mai scris o recenzie de ceva timp, dar această carte chiar merită o recenzie așa cum se cuvine, sper doar să nu o dezamăgesc (da, țin prea mult la cărțile mele).

Ei bine, “victima” în cauză nu este un roman de dragoste, ci este un roman de viață. Narațiunea este prezentat[ din perspectiva unei fete care, pe parcursul cărții, crește (de la 3 la 9 ani). Numele ei este Scout și are un frate pe nume Jem. Cei doi sunt crescuți de tatăl lor, Atticus ― un avocat și un tată prea răbdător și, cred eu, prea înțelept pentru lumea în care trăiește ― care face tot ce îi stă în putință să își crească copiii așa cum trebuie. Acesta este ajutat de o femeie de culoare, Calpurina. Legătura lui cu oamenii de culoare se întărește și mai tare în momentul în care, într-un proces, trebuie să apere un bărbat care a fost dat în judecată pentru agresiune sexuală la adresa unei fete albe. 

Romanul prezintă mentalitatea închisă a unei societăți bolnave, în care doi copii încearcă să se dezvolte intelectual. Scout este puternic lovită de educatoarea ce îi este repartizată în clasa I. M-a marcat enorm următoarea scenă ― fetița iubește să citească, deși mică, tatăl său a învățat-o cum să empatizeze cu literele și, ajungând în primele zile de școală, avea o oarecare superioritate față de colegii de clasă. Acest lucru nu îi afecta mândria, așadar nu degaja niciodată un aer superior. Problema a apărut în momentul în care profesoara i-a interzis să citească. I-a spus că tot ce știe este rău, că nu trebuia ca tatăl ei să o învețe și nici să-și deschidă aripile atât de repede. Esența acestei scene și procesul prezentat în paragraful anterior sunt perfect descriptive cadrului în care este scris romanul. Orășelul Maycomb, din Alabama este imaginea perfectă a rasismului, a incapacității justiției și a oamenilor albi să accepte integrarea oamenilor de culoare în societate.

Cartea prezintă, în alt plan, evoluția celor doi copii care cresc “chinuiți” de misterul lui Arthur Radley, vecinul care nu iese niciodată din casă. Cei doi, împreună cu prietenul lor, Dill, încearcă să-l atragă pe Bau (așa cum îi spuneau ei), într-un joc foarte ademenitor, menit să-i deconspire identitatea. Verile lor sunt încărcate de misterul vecinului necunoscut, făcându-i să-și petreacă zile întregi dând târcoale acestei case care pare să-i intrige și să le pună mintea la încercare.

Astfel, crescuți lângă un mister și un adevărat conflict, cei doi tineri își formează caracterele cum nu se poate mai bine, descoperindu-și astfel, cu adevărat, tatăl. Atticus se dovedește un tată perfect capabil să-și educe corect cei doi copii, chiar dacă este descurajat de o parte din vecini, fie din invidie, fie chinuiți de imaginația bogată a puștilor.

Sinceră să fiu, acest roman este unul așa cum multe ar trebui să fie ― o lecție de viață în care toate conflictele și toată răutatea acelei societăți bolnave sunt trecute prin filtrul unui suflet prea inocent. Cred eu, această carte are ceva ce puține cărți au și anume realitatea dură a unor vieți grele, care prinde nuanțe de roz datorită unei inimi curate.

Vă recomand cartea din tot sufletul! Este o comoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.