Ideea de scriitorii scriu pentru voi am găsit-o într-un filmuleţ pe care l-am ataşat în articolul anterior, articol intitulat Artişti, nu lăsaţi ideile să piară! Da, mă inspir din fiecare măruntaie de lume. Fiecare scriitor face asta. Sinceră să fiu, mă pot numi scriitoare, toţi cei care sunt în stare să-şi pună ideile pe hârtie sunt scriitori, pentru că acest substantiv derivă din verbul a scrie. Una e să fii scriitor şi alta să fii un scriitor bun. Ai nevoie de o minte frumoasă care să poată face dintr-un cuvânt un întreg univers, dintr-o carte o întreagă viaţă cu galaxii şi dintr-o imagine o adevărată operă literară. Ei sunt scriitorii adevăraţi, scriitorii buni, eu sunt doar un om care scrie.

Pentru cine scrie un scriitor? Sinceră să fiu, pentru el. Scrie doar pentru el, dar cu gândul la lume. Povestea stă aşa: totul începe cu o idee. Ideea colindă un suflet, colindă două suflete, mâine trece prin inimi, peste trei zile cucereşte viaţa şi apoi ia contur prin cerneală pe hârtie. Şi ce-i ideea? Ideea-i o fărâmă de viaţă ruptă din sufletele pe care le colindă şi hrănită de inima prin care trece.

Un scriitor scrie pentru el. Îşi pune gândurile pe foaie pentru că are nevoie de înţelegere şi doar hârtia îl mai înţelege. Şi-a pierdut încrederea în lume şi a obosit să încerce şi să ajungă-n disperare. Scrie cu sânge, plânge scriind, trăieşte şi respiră litere. Apoi le publică, îşi arată sufletul lumii, dar lumea nu-l vede, dar îl simte. Lumea se regăseşte în viaţa aşternută cu negru pe paginile albe şi trăieşte după scriitorul care le hrăneşte sufletele. Cel care scrie se vindecă pe sine în speranţa că-i va vindeca şi pe cei care-s ca ei şi pe care nu i-a descoperit: Dacă eu nu i-am descoperit, să mă descopere ei pe mine şi să se vindece de moartea sufletului. Dacă cititorul a plâns cât timp cuvintele iMe se derulau în faţa ochilor, câte lacrimi au udat acele pagini în timp ce erau scrise?

Noi, cei care scriem suntem tare egoişti. Scriem ca să ne vindecăm, scriem ca să dăm libertate şi aer sufletului, scriem pentru noi şi apoi dăm altora. Poate vor ciuguli şi ei ceva din bucăţile de suflet pe care le aruncăm, poate le vor folosi ca pansamente şi apoi le vor lipi în inimile lor, poate le vor arde şi se vor încălzi la focul lor.

Scriitorii au scris, scriu şi vor scrie. Noi cu ei, ei cu noi, aşa o viaţă, o veşnicie. Poate aşa nu vom fi uitaţi şi vom câştiga lupta cu timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.