Suntem ca niște copii din porţelan:
Mici, fragili, fără de suflet și elan.
Azi zâmbim, iubim și plângem,
Mâine plecăm de bine și distrugem.
Suntem ca niște flori de păpădie,
Singuri și triști pe câmpia plină
Cu lacrimi, dor și inimă pustie
Unde cândva era lumină.
Suntem ca niște pui de pisică
Azi avem orgolii și putere,
Mâine fugim de oameni, de frică,
De lacrimi și durere.
Suntem cer în viaţa celor ce iubesc
Noi stârnim furtună, ei o potolesc
Și fuge lumea repede de noi,
Dar se întorc când vor și ploi.
Suntem cuvântul ce taie și alină,
Suntem viaţă, suntem moarte și zi senină.
Suntem toamnă-n vara voastră
Și primăvară-n iarna noastră.
Suntem pierduţi în veci de lume
Cu speranţe și intenţii bune,
Suntem ca oamenii lui Caragiale:
Flori mândre fără petale.